RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Constantinides și-a adunat noii elevi pentru un nou start la Târgu Jiu

/ 10 august 2015
Marile performanțe reușite de Energia în sezonul trecut, locul 3 în campionat dar și în EuroChallenge, sunt deja istorie. Amintiri. Constantinides, cu un lot radical schimbat, vrea mai mult de la noul sezon.

antonis cu alionescuÎntr-un cadru festiv, așa cum clubul gorjean s-a obișnuit a-și face reunirile, fie pentru echipa de handbal, fie pentru cea de baschet, Antonis Constantinides i-a văzut sâmbătă seara pentru prima dată adunată echipa cu care vrea să continue să facă performanță la Târgu Jiu. A lipsit doar unul dintre juniorii promovați la echipa mare, Eduard Bălcescu, în rest fiind prezenți toți cei cu care antrenorul cipriot a ales să lucreze în noul sezon la Energia. Incluzând între nou sosiți și pe Bălcescu, Energia are în acest sezon nouă nume noi pe lista sa, ceea ce face ca munca tehnicianului să fie una mai dificilă: „Sunt multe modificări față de echipa din sezonul trecut. Nu au rămas decât 3-4 jucători, toți ceilalți sunt noi și trebuie să o luăm de la început și să construim o nouă echipă”, spune Constantinides. Acesta nu se teme însă și cere doar puțină răbdare pentru a-și putea asambla noile rotițe în sistemul gândit: „Nu este dificil să construim o nouă echipă, dar avem nevoie de mai mult timp. Anul trecut, pentru mine, ca antrenor, a fost mai ușor pentru că acea echipă a jucat doi ani împreună, însă, din moment ce ne-au plecat atât de mulți jucători, trebuie să o luăm de la capăt pentru a construi o echipă puternică. Fanii și toată lumea trebuie să aibă încredere în noi că am realizat niște transferuri pentru a construi o echipă puternică, transferuri care să ne ajute să atingem din nou obiective precum cele atinse sezonul trecut și chiar mai mari decât acelea”, a mai spus tehnicianul echipei gorjene. Pentru Constantinides nu va fi foarte dificil având în vedere și faptul că mulți dintre stranierii aduși sunt jucători care au mai evoluat sub bagheta sa și îi cunosc deja filosofia de joc și metodele de antrenament.

Privesc mai sus

Dublu medaliați cu bronz într-un sezon de pus în ramă, jucătorii Energiei visează acum la mai mult. Atât cei rămași, cât și cei nou sosiți, cei din urmă dorind de la bun început să arate că pot aduce mai multă faimă echipei decât cei plecați. Și antrenorul Constantinides este tot cu gândul spre o performanță mai mare și, în opinia sa, aceasta s-ar putea realiza în campionat, acolo unde ținta se numește finala campionatului: „Sezonul trecut a fost unul extraordinar pentru întreg clubul Energia, atât pentru jucători cât și antrenori și management, dar în baschet trebuie să gândești din ce în ce mai sus după fiecare sezon. Anul trecut am impus o limită foarte înaltă, va fi foarte dificil ca anul acesta să atingem această limită, însă vom lupta cu ardoare pentru acest lucru.

Luptă echilibrată

Cu doar 12 echipe aliniate la start și cu un sistem de desfășurare nou, cu un sezon regulat împărțit în două, cu o primă fază ce va stabili șase echipe care vor intra direct în play-off dar care își vor stabili ordinea pe clasament într-o fază secundă în care vor juca din nou fiecare cu fiecare, însă doar între cele șase, și cu alte două echipe ce vor promova spre play-off în urma luptei dintre ultimele șase echipe clasate în prima fază, campionatul intern propune un sezon care se anunță extrem de echilibrat. Asesoftul nu va mai putea să-și apere titlul, așa cum a făcut-o aproape mereu cu succes în ultimii 12 ani, dar Constantinides vede o luptă în care aproape toate echipele s-ar putea implica: „Este adevărat că nu mai există Asesoftul, care a câștigat aproape toate titlurile în ultimii 12 ani, însă în acest sezon va fi mult mai dificil pentru că nu mai sunt echipe unde vei putea spune că mergi să câștigi sigur, cum a fost Universitatea Cluj sau chiar Timba. Anul acesta toate echipele sunt echilibrate valoric și oricine poate câștiga împotriva oricui, iar primele șase echipe vor fi departajate de o victorie, poate două”, a mai spus antrenorul cipriot al Energiei.

 

„Un singur lucru pe care nu vreau să-l facem, nici eu și nici dumneavoastră, este să nu facem comparații cu echipa care a fost sezonul trecut. Nu este corect față de jucătorii veniți acum, nu este corect să facem comparații pentru că este o echipă nouă, cu jucători noi. Am spus-o și la finalul sezonului trecut, ținta noastră în acest sezon va fi să atingem finala campionatului și, poate, chiar să o câștigăm. Anul, trecut au fost niște rezultate care poate nu le vom mai avea niciodată, dar poate vor reveni și foarte curând. Pentru asta noi vom munci și nu este corect să facem comparații cu ceea ce a fost în trecut”, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu.

IMG_5800Lotul Energiei pentru sezonul 2015-2016

Nr. 55 – Jamar Diggs
Nr. 1 – Anthony Miles
Nr. 7 – Dragoș Andrei
Nr. 24 – Barîș Aktaș
Nr. 30 – Silviu Sanda
Nr. 18 – Eduard Bălcescu
Nr. 25 – Alexandru Berca
Nr. 5 – Porter Troupe
Nr. 11 – Răzvan Bratoloveanu
Nr. 44 – Adrian Guțoaia
Nr. 9 – Michal Kremen
Nr. 22 – Lazar Radosavljevic
Nr. 10 – Szabolcz Șanta
Nr. 14 – Alexandru Mihuți
Nr. 6 – Callistus Eziukwu

Staff tehnic:

Antonis Constantinides – antrenor principal
Claudiu Alionescu – antrenor secund
Ioannis Diamantakos – preparator fizic
Alin Drondoie – kinetoterapeut
Daniel Popescu – maseur

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.