RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Debut perfect / Pandurii, om cu om cu CS U Craiova

/ 25 iulie 2016
A unsprezecea oară consecutiv, Pandurii Târgu Jiu obține un rezultat pozitiv în primul joc al unui sezon de Liga 1. O singură dată Pandurii a pierdut primul joc din campionat, la primul meci în prima ligă, 1-2, cu Farul Constanța, în sezonul 2005-2006.

 

munteanu faza golPandurii a schimbat tehnicianul și o parte din echipă, dar și-a păstrat pragmatismul din sezonul trecut. Și cu Petre Grigoraș, gorjenii au speculat la maxim singurele șuturi pe poartă cu CSU Craiova și și-a asigurat victoria la debutul în sezonul 2016-2017, 2-1.

Ce-i drept, nici CS U Craiova nu a fost mai precisă, reușind un singur șut pe poartă, golul marcat de Vătăjelu din penalti. Dar CS U Craiova a trimis alte 10 șuturi spre poartă spre deosebire de gazde care au mai avut un singur șut spre poarta craiovenilor.

Victoria de la Severin este prima obținută de către gorjeni împotriva noii echipe a Craiovei. În precedentele 4 jocuri, CSU Craiova a câștigat un meci, iar celealte 3 s-au terminat la egalitate.

În sărăcia ei, Pandurii a revenit la echipamentul Nike, odată cu revenirea lui Petre Grigoraș pe bancă, spre deosebire de anul trecut când gorjenii au fost îmbrăcați de Jako.

Statistica pandurilor în prima etapă în Liga 1

2005-2006: Pandurii – Farul                       1-2
2006-2007: Pandurii – Rapid                         1-1
2007-2008: Universitatea Cluj – Pandurii      1-1
2008-2009: Pandurii – Dinamo                      1-1
2009-2010: Astra – Pandurii                          0-1
2010-2011: Pandurii – Unirea Urziceni          0-0
2011-2012: Ceahlăul – Pandurii                     1-1
2012-2013: Pandurii – Universitatea Cluj      6-2
2013-2014: Pandurii – FC Brașov                  3-1
2014-2015: CS U Craiova – Pandurii             1-1
2015-2016: ACS Poli Timișoara – Pandurii   0-1
2016-2017: Pandurii – CS U Craiova             2-1

Pandurii, om cu om:

Stanca: Nu a avut ce apăra până în minutul 89 când a provocat un penalti stupid, pe care-l putea evita la experiența lui. Altfel de ce ai folosi un portar de 36 de ani în detrimentul unuia de 24 de ani (David Lazar)? Statistica spune că CS U Craiova a trimis un singur șut pe poartă, din penalti, deci Stanca iese pe minus din acest meci.

Ungurușan: Căpitan în lipsa lui Nistor, tras pe dreapta de Narcis Răducan pentru că-și cere drepturile pe care i le-a acordat prin contract același Narcis Răducan. A gestionat bine per ansamblu duelul cu „marele” Ivan ce se vroia la Euro. Două scăpări, una soldată cu galben, iar alta cu o reluare în plasa laterală a craioveanului.

Vasiljevic: Bun în duelurile fizice, și-a făcut bine treaba.

Bunoza: Și el ok, dar pe final la 1-1, l-a scăpat pe Ramble din marcaj, dar acesta a ratat. Altfel e om de bază indiscutabil.

Grecu: O gaură în defensiva gorjenilor. Nu te poți baza pe el. Se vaită la fiecare contact cu adversarul dar sunt și arbitrii, mai ales în Europa, care nu sancționează teatrul lui Grecu. Deci, atenție! A pus o minge pe tavă oaspeților în partea a doua cu o degajare greșită.

Mrzljak: Departe de prestațiile de anul trecut. Poate e cu gândul la decizia Comisiei de Soluționare a Litigiilor unde a cerut rezilierea contractului. Jocul s-a rupt când mingea a fost la el, nu a avut o continuitate decentă.

Răuță: Și el a fost modest, fotbalistic sub standardul decenței, dar la Liga 1 merge.

Pîrcălabu: Debut la 20 de ani în Liga 1, grație regulei jucătorului sub 21 de ani, care nu a fost abgrogată de FRF, cum se așteptau cluburile de Liga 1. Grigoraș l-a însărcinat și cu executarea loviturilor libere și nu a făcut-o rău. S-a apărat destul de bine, a obținut un galben pentru adversarul direct Vătăjelu. Deci e încurajator, dar e nevoie de mai mult.

Voiculeț: Mult prea reținut la revenirea la Pandurii. A construit faza golului doi reușit de Pandurii. Dar poate mai mult.

Herea: Modest. Dacă nu marca era marea dezamăgire a campaniei de transferuri. La un jucător cu CV-ul lui te aștepți la mai mult. Acum ne dăm seama de ce a revenit în Liga 1. Ritmul lui e foarte scăzut.

Hora: Absent mare parte din joc, asta pentru că Pandurii nu a atacat și nu a dus mingi în terenul advers. Dar a adus victoria în minutul 93, speculând o eroare a defensivei adverse. Cu toții ne gândim că încă poate salva clubul. Un gol cât un transfer, poate.

V. Munteanu: A creat golul de 2-1. Din pasa sa în fața porții a ieșit golul lui Hora.

Trifu: Un dribling super în fața lui Vătăjelu, apoi o continuare penibilă. Plus un cartonaș galben.

Pițian: A intrat, probabil, pentru a crește media de înălțime a echipei pe final când se anticipa un forcing al oaspeților, la 1-0. Nu s-a remarcat în cele aproximativ 10 minute jucate.

Marele absent: Dan Nistor. Scos din lot de către conducerea clubului pentru că și-a depus memoriu pentru a deveni liber, căpitanul echipei are șanse mici să mai joace la Pandurii. Nistor vrea să plece liber la Dinamo, la fel cum a făcut un alt căpitan Paul Anton. Și de ce nu ar face-o atâta timp cât același Narcis Răducan l-a cedat gratis pe Anton la Dinamo ?

Și tot Narcis Răducan i-a semnat lui Nistor contractul uriaș pe care l-a avut la Târgu Jiu, iar acum nu ar mai vrea să-l plătească. Și tot Narcis Răducan nu a fost în stare să vândă golgheterul campionatului, pe Ioan Hora, și să mai redreseze situația la Pandurii. Același Narcis Răducan a dezmembrat terenul sintetic și l-a făcut parcare pentru mașinile de lux ale fotbaliștilor. Tot Narcis Răducan are cel mai mare salariu de președinte la Pandurii din toate timpurile când echipa e în pragul falimentului. Și asta poate continua.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • sarpe spune:

    Esti primul ziarist care ia atitudine in fata acestui mascarici de presedinte si te felicit pt asta. Narcis Raducan a distrus clubul. O sa vina scadentele la procesele intentate de jucatori si o sa intram in faliment din cauza managementului moldoveanului. Dati-l afara !!!! ….dar din pacate e prea tarziu…..Pandurii va muri in 3-4 luni !!!!

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.