RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Cantonamente în Slovenia pentru panduri

/ 23 mai 2016
Conducerea gorjenilor a optat pentru pregătirea Pandurilor pentru noul sezon în două cantonamente în Slovenia și pentru meciuri amicale cu echipe puternice, precum cele întâlnite în iarnă.

 

IMG_0775  Pandurii se află în vacanță, nu însă și conducerea, care trebuie să pună la punct programul de pregătire. Președintele Narcis Răducan a declarat că pentru această vară se va merge pe varianta slovenă, unde cantonamentul va fi la nivelul celui austriac, dar ceva mai ieftin: „Am programat pentru această perioadă de pregătire două cantonamente în Slovenia. Am ales această locație pentru că Austria este deja suprasaturată, în Slovenia sunt condiții asemănătoare, s-au dezvoltat foarte mult pe această latură și sunt și mai ieftine cantonamentele acolo decât în Austria”, spune oficialul echipei gorjene. Acesta a dezvăluit și faptul că lucrează deja la programul meciurilor amicale și își dorește ca în Slovenia să joace contra unor echipe puternice, astfel de experiențe fiind utile pentru ceea ce va urma: „Ne dorim din nou amicale foarte tari în cantonament, genul celor din iarnă. I-am spus atunci lui Edi că ne vor ajuta pentru ceea ce va urma. El spunea atunci, în glumă, că vreau să-l dau afară cu acele amicale încă înainte de reluarea campionatului, dar s-a văzut că ne-au ajutat foarte mult acele confruntări foarte tari și în play-off am pierdut doar un singur meci, și acela dintr-un penalti discutabil. E mai bine așa, cu adversari foarte puternici decât cu niște echipe de bucătari, să le dăm 10-12 goluri și când revenim în țară să ne trezim că suntem departe de ceea ce credeam noi. Nu vrem să ne păcălim. Avem nevoie de asemenea adversari pentru campania europeană, pe care o vrem cât mai lungă. Avem mare nevoie de o prezență în grupele Europa League și trebuie să facem tot ce putem să ajungem acolo”, a mai spus Narcis Răducan.

www.sportingorj.ro
Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.