Grecul a vorbit, într-un amplu interviu acordat site-ului nostru, despre întreg sezonul petrecut lângă echipa căreia a ales să-i rămână devotat până în aceste momente de cumpănă și la care a ajuns în vara anului trecut, după ce a fost contactat de Antonis Constantinides.

Diamantakos a explicat, totodată, scenariile ce pot lua naștere pentru Energia în continuare și care ar fi variantele ca trupa gorjeană să evite eșalonul secund al baschetului românesc.

Reporter: Cum a început aventura la Energia?

Ioannis Diamantakos: Antonis m-a contactat. Mi-a spus că are nevoie de un antrenor secund, în principal pentru scouting. M-a întrebat dacă m-aș putea ocupa și de pregătirea fizică, am zis că da, având capacitatea aceasta datorită pregătirii academice. Atunci, din cauza regulamentului federației, nu am putut fi trecut ca antrenor secund în acte. Deja era Claudiu. Eu știam această problemă de când am fost la Arad la fete, oricum apăream ca preparator fizic aici, fiind un aspect de care mă ocupam. Pentru mine nu a fost o problemă din moment ce am căzut de acord cu celelalte aspecte, iar dacă cineva se uită peste CV-ul meu, eu am lucrat mult ca principal.

Rep.: Că tot a venit vorba despre trecutul dumneavoastră. Cum ați ajuns să studiați psihologia în România? Nu v-a fost greu să vă adaptați?

I.D.: S-a întâmplat în ’94. Eu îmi doream mult să fac facultatea de sport, un foarte bun prieten de al meu a terminat la Cluj și mi-a spus că este o facultate foarte bună, era și echipa universitară legendară, cu Ghiță Mureșan. La modul în care se gândește un tânăr, fără să stau prea mult pe gânduri, am ajuns la Cluj și am făcut facultatea. Nu mi-a fost greu deloc cu limba, am învățat-o destul de repede, iar orașul mi-a plăcut foarte mult. Am terminat în ’99 și în 2000 m-am înscris la doctorat. Am rămas la părerea că un antrenor trebuie să aibe cunoștiințe din psihologie, devenind chiar mai solidă această opinie a mea după ce am terminat doctoratul în 2004. Am stat 10 ani consecutivi la Cluj, după care am plecat înapoi în Grecia. Am avut o colaborare cu Federația Română de baschet pentru lotul de under 20 de la fete și în 2009-2010 era ultimul an în care am lucrat cu ICIM Arad, o echipă, de altfel, legendară pentru baschetul feminin românesc. Am lucrat în Grecia o perioadă, iar în vară a venit propunerea din partea lui Antonis.

Rep.: Vă cunoșteați cu Antonis Constantinides dinainte?

I.D.: Nu, nu ne cunoșteam. A aflat de mine, contând și faptul că știam limba română. Am discutat la telefon și pe skype de foarte multe ori până să vină în Atena. Ne-am întâlnit, am vorbit detaliat, cred că am stat vreo opt ore de vorbă pentru a pune totul la punct și am stabilit că vom colabora.

Rep.: Ați păstrat legătura cu el? S-a calificat în finala Ligii Balcanice. Vă întreabă de Energia?

I.D.: Da, mai rar în ultimul timp, pentru că și el este foarte ocupat. Mai întreabă cum merge (râde). 

Rep.: Cum s-a format această echipă? Spuneați, la o conferință de presă, că undeva s-a greșit.

I.D.: Acum este foarte ușor să plasăm vina la cineva. Practic, am eșuat cu obiectivele. Eu ca antrenor nu judec, încerc să evaluez pe baza a cât mai multor informații și date. Eu când am spus că s-a greșit, m-am referit, în primul rând, la faptul că s-a dorit foarte mult să se câștige campionatul. Oficial sau neoficial. Acolo a fost prima greșeală, pe undeva era foarte greu să formezi o echipă aproape de la zero care să se bată pentru campionat. Niște jucători care nu aveau un background (viața sportivă dinaintea venirii la Energia) pentru a câștiga campionatul în România, fiind un nivel ridicat. Anul trecut era un Glyniadakis care câștigase Euroliga. Cu aptitudinile te naști. Deprinderile le formezi în timp, pe tot parcursul carierei. Pe cât ai ocazia să urci în carieră, deprinderile sunt și mai bine formate și deja ai un avantaj. Jucătorii de anul acesta aveau valoare, dar pentru un timp așa de scurt era foarte greu, nu imposibil, să formezi un lot solid și competent încât să câștige campionatul. Dacă eu, spre exemplu, am jucat anul trecut în Malta și eram coșgheterul campionatului de acolo, nu pot să vin aici să câștig campionatul, unde este foarte puternic.

În al doilea rând, din păcate, după cum spunea un antrenor legendar de la Lakers, Pat Riley, cel mai mare dușman al unei echipe se formează atunci când orgoliile și interesele personale sunt mai presus decât interesele echipei. Pe undeva, consider că unii au fost înteresați de alte aspecte, echipa nefiind pe primul loc pentru unii. Toată lumea trebuie să se supună echipei pentru a îndeplini obiectivul, atunci toți avem de câștigat. Este o vorbă tot de la americani. Respect pentru minge și respect pentru echipă. Jordan este cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor, dar dacă nu exista o minge de baschet și sportul acesta, ar fi existat Jordan? Tot ce suntem noi se datorează mingii de baschet și, implicit, echipei la care lucrăm. Atunci când ajungi prea sus și foarte repede, crezi că poți să reușești orice. Nu spun un secret, unii au fost interesați să găsească un contract mai bun, alții să îndeplinească obiectivele lor personale și, per ansamblu, nu toată lumea s-a supus obiectivului echipei. Când o singură piesă nu urmăreste același proces al grupului, atunci se pierde obiectivul. Eu știu că Universitatea Cluj, Oradea și Steaua au avut bugete mult mai mari decât noi.

Rep.: A fost Energia cea mai mare provocare din cariera lui Ioannis Diamantakos?

I.D.: Eu am venit aici în calitate de antrenor secund, indiferent de ce apărea în organigramă și îmi doream să ajut la îndeplinirea obiectivelor. M-am supus strategiei lui Antonis și atunci când, poate, nu eram de acord. Așa este profesionist. I-am și spus, dar el lua decizia finală. Atunci când Antonis a decis să plece, cu toate că s-a discutat să mă duc cu el, eu, datorită mentalității mele, am considerat că trebuie să rămân la echipă. Știam foarte bine că nu voi fi antrenor principal până la final, știam foarte bine de probleme, dar am vrut să-mi respect contractul. Antonis a avut motivele lui pentru a pleca și le-am respectat. Trebuia ca jucătorii să simtă că există un lider. Nu a fost niciun fel de problemă cu jucătorii, am făcut două victorii atunci și trei înfrângeri, pe care le-am făcut cum le-am făcut, în prelungiri. Am avut un meci slab împotriva lui Dinamo acasă în cupă. Jucătorii au perceput foarte bine situația și am încercat să obținem cât mai multe victorii. Ulterior, a venit Șapi (n.r. Hristu Șapera), am avut o colaborare foarte bună, cred că este și el de aceeași părere și am ajuns în momentul în care ne-am trezit cu retragerea CEO de la finanțare.

Rep.: Vă așteptați să se întâmple lucrul acesta? Aveați semnale?

I.D.: Sincer, da. Îmi era frică că se va întâmpla. În perioada sărbătorilor, pe lângă programul condensat, nu am avut posibilitate de recuperare din cauza financiară. A venit Șapi, prin ianuarie s-au primit niște bani, ne-am străduit să facem față, dar la sfârșitul lui februarie totul s-a terminat. Atunci nu mai eram un grup. Am decis să rămân, nu am niciun interes personal, sunt la fel de neplătit ca și jucătorii. Consider că se va găsi o soluție ca, în primul rând, jucătorii care au rămas să își primească banii, iar, ulterior, și ceilalți. Altă alternativă, oricum, nu există. Mie nu mi s-a mai întâmplat așa ceva până acum, dar la fel voi proceda și dacă mă voi mai confrunta cu astfel de situații. Îmi voi respecta contractul.

Rep.: Se putea bate Energia, în vechea formulă, cu Enisey sau Frankfurt în Final-Four-ul FIBA EuropeCup?

I.D.: Dacă nu erau problemele acestea, echipa putea ajunge la Final-Four. Indiferent dacă eram cu Antonis sau cu Șapi. Asta e clar, s-a văzut.

Rep.: Dumneavoastră cum ați fost afectat de toate aceste probleme financiare, pe lângă restanțele salariale?

I.D.: Au fost probleme zilnice, care i-au afectat pe jucători. Atunci când un jucător trebuie să vină la antrenement și se trezește că nu are curent, e foarte greu. La început, la cei șase jucători au existat entuziasm și dorință, dar e foarte greu să joci zece meciuri patruzeci de minute, miercuri-sâmbătă-miercuri, dar aceste probleme te împiedică să fii focusat. Vii la antrenament pentru că vrei, îți respecți colegii și antrenorul. În ultimele două meciuri ne vom juca șansele, acelea puține care sunt.

Rep.: Din interior, cum simțiți că va fi viitorul financiar?

I.D.: Din discuțiile pe care le-am avut, se încearcă. Sper că nu se va ajunge la tribunalul FIBA, cine cunoaște legislația sportivă știe că echipa nu va mai scăpa, din păcate, dacă se ajunge acolo. Nici măcar cu aceste șmecherii, ca schimbarea denumirii sau închiderea clubului. S-au practicat în trecut, se practică și acum, dar aceia vor avea de suferit. Mă refer și la o anumită echipă și în România. Eu sper să se rezolve și consider că toți cei care sunt responsabili de acea decizie își vor da seama că, dacă se vor achita acum datoriile contractuale, sunt mult mai puține față de suma pe care va fi de plătit după aceea. Energia este atractivă pentru potențiali finanțatori, pentru că, să nu uităm, că până la sfârșitul lui februarie eram la cel mai înalt nivel. Lumea, fanii, orașul sunt pasionați de Energia. Din unele discuții private, atât FRB, cât și FIBA doresc ca Energia să fie o echipă competitivă.

Rep.: Cum va putea scăpa Energia de retrogradare dacă nu se va salva pe plan sportiv? Vă puneți speranțe în acea ședință a președinților?

I.D.: Se știe foarte bine că participarea unei echipe în actualul campionat, pe undeva, nu este regulamentară. Presupun că și echipa respectivă își va rezolva problema, fiindcă merită, și, totodată, federația va analiza problema pentru a fi mărit numărul de echipe. Energia trebuie să găsească soluții pe plan finaciar.

Rep.: Deviind de la subiectul Energia. Care sunt diferențele dintre Grecia și România în plan baschetbalistic? Acestea fiind evidente…

I.D.: Am trăit baschetul românesc din interior din 1994. În 1996, când Dragan Petricevic a venit la Cluj și a câștigat primul titlu, eram la toate antrenamentele și, după acestea, stăteam cu Dragan și povesteam până dimineața. Baschetul din România a crescut enorm, dar nu poate ajunge la nivelul Spaniei, Turciei, nici al Greciei. Vă pot da un exemplu, puteam găsi foarte multe. Un jucător, Glyniadakis, unul care nu prea juca la Olympiacos, era foarte util, dar cu puține minute ca medie. A venit de acolo la Energia și a avut o contribuție foarte mare la podiumul prins de Energia în sezonul trecut. În Grecia, sportul de masă este mult mai dezvoltat decât în România. Aici trebuie atrași cât mai mulți copii la baschet, care să aibă un model. Aici va dispărea emulația dacă Energia va dispărea, dar cred că nu se va ajunge acolo. În baschetul elen există divizia A1 profesionistă, A2 la fel, divizia B, divizia C, care are patru zone, și mai sunt încă trei divizii regionale. Una din acele echipe poate să aibă buget de 200 sau 250 de mii de euro pe sezon. Acolo e diferența.

Rep.: Păstrând aceeași notă, cu ce echipă ține „coach” Diamantakos?

I.D.: Țin cu o echipă care ieri a pierdut foarte tare, Olympiacos, dar țin cu orice echipă elenă care joacă în competițiile europene. De asemenea, țin cu lotul național, care, la noi, a avut un impact deosebit. Am ajuns să fim vicecampioni mondiali datorită lotului. De acolo a început totul. Dacă nu exista acesta, poate noi nu vorbeam astăzi. Când eu aveam 13 ani, Grecia a câștigat EuroBascket-ul și de atunci a fost o adevărată explozie asupra societății elene. Toate orașele au fost, instantaneu, pline de terenuri de baschet și toți copiii erau cu mingea de baschet. În Grecia, am avut ocazia să vină să lucreze niște antrenori precum Obradovic și Ivkovic, care sunt top. Nu trebuie să mai spun nimic.

„Fanii să continue să-și manifeste această dragoste și pasiune pentru echipă. Prin presiunea lor, viitorul va suna și mai frumos”

foto: www.csenergia.ro

www.sportingorj.ro