RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Zece minute pentru un punct / Pandurii, om cu om

/ 13 martie 2016
Pandurii Târgu Jiu a ratat șansa de a urca pe locul 1 în Liga 1, chiar dacă și temporar, după remiza de acasă, 1-1, cu Viitorul Constanța. Echipa lui Hagi a controlat ostilitățile în cea mai mare parte și s-ar putea considera nedreptățită de rezultat.

 

IMG_4105Șefii pandurilor se fac că dau bani iar băieții lui Edi se fac că joacă fotbal. Cam așa stau lucrurile la Târgu Jiu după evenimentele din ultima săptămână. Conducerea echipei a reușit să schițeze un buget, PE HÂRTIE, dar C.E.O. a transmis că va sista finanțarea. E clar pentru toată lumea că echipa nu va mai vedea nici un ban până în vară, tocmai acum când Pandurii are cele mai mari șanse de a se bate la titlu din istoria sa, bugetul fiind un tertip pentru a obține licența. Iar jocul fără consistență al echipei nu trebuie să mire pe nimeni pentru că și fotbaliștii sunt oameni și indiferent cât și-ar dori să ignore problemele nu pot avea mintea limpede.

Pandurii a fost jalnică în prima repriză dar a început bine actul doi. Gorjenii au marcat în minutul 46 prin Nicoară și și-au mai creat o ocazie, apoi au revenit la jocul de așteptare. Viitorul i-a taxat și a egalat, având și o bară la 1-1.

Pandurii rămâne, totuși, neînvinsă în 2016 în ciuda problemelor și ocupă locul 2 la doar un punct de liderul Astra. A fost a doua șansă ratată a oltenilor de a urca pe prima poziție în acest sezon, în toamnă fiind învinsă acasă de FC Botoșani, 0-3 iar acum a remizat cu Viitorul, 1-1.

Pandurii, om cu om:

Stanca: Jocul la anticipație l-a trădat până la urmă. Rusu l-a lobat de la 16 metri, taxând ieșirea hazardată a portarului. Altfel un meci bun și sigur al titularului din 2016. Salvat și de bară, imediat după golul egalizator.

Ungurușan: Un meci solid al fundașului, fără fisuri în defensivă.

Vasco: Sigur pe el, nu s-a complicat deloc, apelând la degajare.

Săpunaru: Din păcate, liderul pandurilor s-a accidentat, cel mai probabil la gleznă, iar dacă accidentarea e gravă atunci situația echipei nu va fi deloc roz.

Grecu: Multe erori în primele minute apoi și-a spălat păcatele cu o intervenție bună la Nicoliță. Pe fază ofensivă a fost incapabil să dezvolte jocul, dar asta a fost un neajuns al întregii echipe.

Ropotan: Pandurii a suferit la constucție pentru că nu a controlat mijlocul. Ropotan și Mrzljak sunt construiți pentru a distruge jocul adversarului și nu de a construi pe al propriei echipe. Lipsa lui Droppa e evidentă.

Mrzljak: A alergat mult fără minge iar când a avut mingea a gândit destul de greu.

Ciucur: O primă repriză de uitat. A intrat bine în partea a doua, cu pasă de gol și apoi o livitură liberă scoasă greu de Pecanha. Și s-a stins…din nou.

Nistor: Zi neinspirată pentru căpitanul pandurilor, scos la pauză de Edward Iordănescu. Cu Viitorul a fost doar atlet. Cu mingea i-a fost greu.

Nicoară: A fost alături de Ciucur și Nistor unul din cei mai slabi jucători ai primei reprize. Dar s-a lipit la gol în debutul actului secund și cu puțin noroc se transforma în eroul meciului.

Hora: A atins puține baloane. A avut victoria în bocanc în minutul 89 dar Pecanha l-a blocat. Golgheterul și-a făcut mingea în lateral, spre exterior, și-a închis unghiul iar misiunea a fost dificilă.

Răuță: A intrat la pauză și a contribuit la golul pandurilor. Cu el pe teren mijlocul echipei a fost mai combativ.

Vasiljevic: A intrat în minutul 71 în locul lui Săpunaru. Putea fi sancționat cu penalti la o imprudență la Rusu, dar arbitrii au judecat eronat atacul său. El l-a ținut în joc pe Rusu la golul egalizator, nu a ținut linia cu ceilalți fundași.

Răduț: A revenit pe teren în minutul 77 dar fără să se și arate la joc.

www.sportingorj.ro
Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Other spune:

    Fotbalistii joaca flamanzi , cu gandul la bani , bla , bla … Prostii !!!Nu e unul sa castige sub 200 de milioane de lei vechi pe luna ! Cam cat 10 mineri la un loc !Cei mai multi sunt la final de contract! Daca pleaca liberi de contract la vara va fi in avantajul lor , vor putea sa negocieze salarii mai mari , prime de instalare etc .Deci e in interesul lor sa joace acum cat ma bine sa le creasca cota ! Dar se pare ca atata pot !

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.