RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie importantă pentru trupa lui Edi Iordănescu

/ 7 martie 2016
Pandurii și-a trecut în cont un nou succes în fața ASA-ului, însă victoria a fost amară, jocul fiind presărat cu durități gratuite și cu patru eliminări, toate în tabăra gazdelor.

IMG_0395După ce Steaua și Dinamo au remizat într-un alt meci al primei runde a play-off-ului, Pandurii și ASA Târgu Mureș au început jocul arătând că important era considerat, în primul rând, a nu pierde. Temându-se a nu greși în preajma propriilor careuri, cele două echipe au excelat în debutul partidei în a ceda ușor baloane la mijlocul terenului. Astfel, 20 de minute de joc s-au scurs aproape fără nimic notabil. Aproape, pentru că în minutul 16 a avut loc un duel la 30 e metri de poarta pandură de care, la finalul meciului, gazdele s-au agățat pentru a-și scuza fotbalul murdar jucat în continuare. A fost vorba despre o lovitură a lui Vasco în urma căreia Țucudean a ieșit cu urechea sângerândă, iar brazilianul a văzut un cartonaș galben și nu roșu, așa cum și-ar fi dorit mureșenii. Ceea ce a urmat a fost doar circ și lupte. Duritățile au atins cote neîntâlnite în competiția internă, Sebastian Colțescu fiind nevoit să arate de patru ori cartonașul roșu, însă iertând cel puțin alte 3-4 situații în care ar fi putut să mai elimine jucători.

Primul care a luat drumul vestiarului mai devreme decât ar fi fost cazul a fost Țucudean, neîmpăcat cu ideea că Vasco nu a fost eliminat, fostul jucător al celor de la Dinamo și Steaua a căutat să-și facă singur dreptate, dar a văzut de două ori cartonașul galben în două minute și a fost trimis la cabine. Profitând de omul în plus, Pandurii a început să controleze mai autoritar jocul și a beneficiat de trei ocazii de a deschide scorul. Nicoară și Săpunaru l-au testat pe Stăncioiu cu șuturi din lovituri libere, dar portarul mureșenilor a păstrat tabela intactă. Antal a fost și el aproape de gol în minutul 45, dar, căutând colțul lung, a trimis mingea pe lângă poartă și Pandurii nu reușea să intre la cabine în avantaj.

Omul în plus s-a simțit cu adevărat la o fază fixă din debutul reprizei secunde, în minutul 49, când Vasiljevic, care l-a înlocuit pe „vânatul” Vasco, a înscris cu capul după un corner executat de Nistor. Stăncioiu a respins de pe linia porții, antal a reluat spre poartă, iar fundașul sârb a reluat cu capul pentru 0-1. Pandurii a fost aproape de a se desprinde în minutul 53, dar șutul lui Nistor de la 18 metri a trecut milimetric pe lângă poarta gazdelor. A urmat un nou cartonaș roșu, încasat de Marius Constantin, care a fost trimis de Colțescu în tribună după ce a văzut consecințele întrării fundașului pe gamba și călcâiul lui Ungurușan, în primă instanță arătându-i doar un cartonaș galben. Gazdele nu s-au mai putut controla, cartonașele au început să vină unul după altul, între ele intervenind și un penalti, în minutul 72. Hora a transformat cu siguranță lovitura de penalitate obținută de Mrzljak și scorul a devenit 2-0 pentru elevii lui Edi Iordănescu. Ultimele 10 minute, gazdele au văzut doar roșu în fața ochilor, intrările au devenit din ce în ce mai dure, iar jucătorii Pandurilor au fost mai interesați să țină de minge și să-și ferească gleznele decât să mai marcheze. Voiculeț și Costa s-au cerut afară cu intrări de roșu pe care Colțescu le-a tratat ca atare, iar ultimele minute Pandurii a plimbat mingea refuzând să forțeze desprinderea în fața unui adversar care părea dispus să facă orice pentru a mai încasa și alte cartonașe.

Succesul de la Târgu Mureș, al doilea pentru gorjeni în fieful trupei lui Adi Mutu în doar trei săptămâni, a urcat Pandurii pe locul al doilea în clasamentul play-off-ului, la doar două puncte de lider. Trupa lui Edi Iordănescu a făcut primul pas spre un vis ce poate fi îndeplinit, însă au mai rămas alte nouă partide, nouă finale pentru care echipa gorjeană pare dispusă la orice sacrificiu.

ASA Târgu Mureș – Pandurii Târgu Jiu 0-2 (0-0)
Stadion „Trans-Sil”, Târgu Mureș, spectatori: 3.000

Au marcat: Vasiljevic (min. 49), Hora (min. 72 – din penalti)

ASA: Stăncioiu – G. Matei, I. Gonzalez, M. Constantin, Pîrvulescu – Gorobsov, Brandan (min. 46 Dedov) – Buș (min. 68 Balaur), Voiculeț, Mutu (min. 46 Costa) – Țucudean. Antrenor: Adriam Pop.

Pandurii: Stanca – Ungurușan, Săpunaru (min. 89 Răuță), Vasco (min. 34 Vasiljevic), Grecu – Mrzljak, Ropotan – Antal, Nistor, Nicoară (min. 75 Ciucur) – Hora. Antrenor: Edi Iordănescu.

Cartonașe galbene: Țucudean (min. 29 și 31), Pîrvulescu (min. 29), Stăncioiu (min. 32), I. Gonzalez (min. 33), Mutu (min. 33), G. Matei (min. 37), Costa (min. 60), Buș (min. 67), Gorobsov (min. 83) / Vasco (min. 16), Săpunaru (min. 33), Ropotan (min. 81).

Cartonașe roșii: Țucudean (min. 31), M. Constantin (min. 64), Voiculeț (min. 82), Costa (min. 84).

Arbitri: Sebastian Colțescu – Aurel Onița, Miclos Nagy.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.