RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia învinge pe BCM U Pitești

/ 13 februarie 2016
Trupa lui Hristu Șapera a avut jocul sub control pe aproape toată durata acestuia, fiind la final 84-72 (24-14, 16-25,21-17, 23-16).

8_38_6_328

Energia Târgu Jiu a început tare meciul și a pus repede între ea și echipa adversă o diferență de 5-6 puncte, venite și pe mâna unor faze spectaculoase precum slam-dunk-urile americaului Paris Horne. 24-14 a fost după primul sfert, dar BCM U a reintrat în meci pe fondul unor greșeli comise de gazde și era la o singură lungime de gorjeni la pauza mare, scor 40-39. Piteștenii au continuat să stea în coasta Energiei, dar parcă nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei, trupa lui Hristu Șapera fiind mai bună, chiar dacă a fost din nou inferioară la recuperări (31-36). În sfertul 3, oaspeții au contestat unele decizii ale arbitrilor, însă au fost taxați de cavalerii fluierului prin două faulturi tehnice acordate la banca echipei pregătită de Andeljko Mandic. 61-56 a arătat tabela înaintea actului decisiv, iar cele 5 puncte ce le despărțeau pe cele două combatante s-au păstrat și la intrarea în ultimele 5 minute ale disputei. Oltenii au încheiat însă ultima partidă a primei faze a sezonului regulat pe un trend pozitiv, iar după o perioadă de secetă, cu victorii din ce în ce mai rare, Energia s-a impus, scor 84-72, în fața celor de la BCM U Pitești.

Porter Troupe a încheiat cu 20 de puncte, 7 pase decisive și 4 recuperări, urmat de Adrian Guțoaia cu 18 puncte și Callisus Eziukwu cu 16 puncte și 7 recuperări. Paris Horne atinge încet-încet potențialul său maxim, reușind un nou joc bun după cele cu BCT și Steaua CSM București. Contra piteștenilor, americanul a totalizat 14 puncte și 7 mingi prinse la panou. Jamar Diggs a fost și el foarte aproape de un double-double, dar s-a oprit la 9 puncte și tot atâtea assist-uri.

Energia termină astfel pe locul 8 prima fază a ediției regulate și va juca în prima etapă a fazei secunde pe terenul lui BCM U Pitești, peste o săptămână. Până atunci, gorjenii joacă luni la Dinamo, în manșa retur a sferturilor Cupei României și miercuri cu Khimik Yuhzni în FIBA EuropeCup.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.