RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Zmei în Europa, mielușei în campionat

/ 24 ianuarie 2016
Energia Târgu Jiu a suferit un nou eșec în Liga Națională, al patrulea consecutiv, contra lui CSU Sibiu, scor 70-72 (10-17, 20-8, 17-15, 23-32).

IMG_6216-qpr

La prima partidă de campionat cu Șapera pe bancă și lipsită în continuare de Porter Troupe, Energia a fost aproape să rupă seria negativă de înfrângeri, ajunsă la 4, după ce în minutul 30 avea 7 puncte în fața adversarului. Filmul s-a tăiat în sfertul 4, când Sibiul a trecut ca tăvălugul peste gorjeni, obținând un succes care o poate duce în primele 6 la finalul sezonului regulat. Oscilațiile sunt marea problemă pe care noul tehnician trebuie să o rezolve cât mai repede în jocul Energiei, dacă vrea să se mai agațe de șansele mici pe care le mai are pentru accederea directă în play-off.

Energia, om cu om:

Jamar Diggs: După meciul de la Craiova, în care a irosit șansa prelungirilor la ultima fază obținând două libere, dar ratând-o pe ultima care era echivalentă cu avansarea în over-time, scenariul s-a repetat în jocul cu CSU Sibiu. La 69-71 pentru oaspeți și cu mai mult de 3 secunde până la final, americanul a ajuns la linia de pedeapsă, însă a ratat ultima aruncare. Totuși, nu i se poate imputa eșecul cu sibienii, însă e clar că acesta nu are psihic de fier pentru astfel de momente.

Dragoș Andrei: Cu Șapera pe bancă în Liga Națională, Andrei pare că primește o mai mare încredere din partea tehnicianului, asta cel puțin după primul meci. Românul a jucat aproape 19 minute cu Sibiu, dar nu a răsplătit nădejdea pusă de Șapera în el. Și-a dorit să marcheze de la distanță, însă a încheiat cu 0/4 la 3 puncte și cu un mare 0 în dreptul punctelor.

Paris Horne: Americanul a avut o nouă evoluție consistentă după cea de la Pitești, cu Cibona Zagreb. A fost cel mai motivat jucător din echipa Energiei și cel care și-a dorit parcă cel mai mult să câștige. 8 puncte și 9 recuperări în 34 de minute pentru Horne, cu o bilă albă pentru atitudine.

Baris Aktas: Este jucătorul cu cel mai mare salt de la începerea sezonului. Reușind un joc de vis pentru el cu Cibona, turco-românul gorjenilor a bifat din nou aproape 15 minute, ce-i drept cu realizări mai puține față de meciul din Europa. Oricum, primind încrederea necesară din partea băncii tehnice, Aktas devine încet dar sigur o piesă de bază în angrenajul Energiei.

Adrian Guțoaia: Doar 7 puncte în această seară, fiind ținut pe bancă în sfertul 4 în favoarea lui Andrei. A înscris două aruncări de la distanță imediat după pauză, urcând avantajul echipei sale la +11. De atunci s-a stins.

Lazar Radosavljevic: În continuare total ineficient. Sârbul are maxim 2-3 procedee în bagajul său de cunoștinte baschetbalistice, pe care le folosește exesperant de mult fără un rezultat concret. A dat 6 puncte chinuite și este clar cea mai neinspirată mutare făcută de Energia în vară.

Lamont Mack: A marcat punctele cu care i-a obișnuit pe suporterii echipei meci de meci, depășind din nou borna 20. Însă, a părut uneori deconectat de la importanța partidei, aceasta cântărind greu în economia ajungerii în primele 6 formații ale sezonului regulat, și a făcut unele erori neforțate.

Szabolcs Santa: Fanii Energiei au început să aibă o repulsie față de trimiterea acestuia pe teren. Parcă ar avea două mâini stângi, nefiind aproape niciodată prezent în jocul echipei. Deja, la finalul meciului cu Sibiu, din sală s-a auzit o voce care îi cerea lui Șanta să plece.

Callistus Eziukwu: Dat ca și plecat de la Energia în Cipru, acesta pare că a fost convins de Șapera să rămână. Modest împotriva Sibiului, simțind oboseala acumulată până acum. Nu a întâmpinat probleme în fața lui Harrison, având totuși de furcă cu celălalt pivot al ardelenilor, Boris Lalovic.

www.sportingorj.ro
Comentează!

4 Comentarii până acum

  • ion spune:

    Cumpanasule dormi pe tine astazi ai tinut in mana stalpi de fier din spatele bancilor Badescule esti invatat la balcon papusile Mupett dormiti in continuare probabil asta stiti sa faceti al mai bine in ritmul asta cu o asa conducere o sa falimentati acest club rusine sa va fie

  • Cumpatatul spune:

    Cumpanasu,Lazar,Santa,Andrei. OUT in cel mai scurt timp.Sunteti nebuni?Vreti cu tot dinadinsul sa se faca praf echipa in favoarea sportului de maidan,fotbalul?Daca ar avea bun simt,”Craiul” echipei ar trebui ca de luni sa plece de mana cu cei trei amintiti mai sus.Demonstreaza ca poti sa fi demn si mai ales ca esti barbat (ma refer aici strict la curaj si tarie de caracter).

  • energifan spune:

    Happy birthday,Louis!!!Pentru „specialistii” in baschet de la Energia,Darby n-a contat, in schimb nulitatile aparute pe banca Energiei sunt de perspectiva.Sa va fie rusine!

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)
*

Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.