RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Revenire spectaculoasă și victorie în derby-ul Olteniei pentru Energia!

/ 23 decembrie 2015
Trupa lui Antonis Constantinides a debutat cu un succes în noua sală și a făcut-o după un meci spectaculos, cu o revenire de la un deficit de 16 puncte în meciul cu rivala din Bănie.

37  Primul sfert al derby-ului Olteniei a fost unul catastrofal pentru gorjeni, un joc pe care antrenorul Energiei l-a catalogat drept cel mai urât practicat de echipa gorjeană de când se află sub comanda sa: „Ceea ce noi am arătat în primele zece minute, este de departe cel mai urât baschet pe care eu l-am văzut de când antrenez Energia. Am avut o reacţie foarte slabă împotriva jocului în zonă practicat de Craiova”, a spus Constantinides, aflat la penultimul său joc în calitate de antrenor al Energiei. Craiova a început cu un run de 10-0 și la începutul sfertului secunde ajungea la o diferență de 16 puncte față de echipa gorjeană conducând la Târgu Jiu cu 26-10. Sfertul secund s-a mai echilibrat, Energia a reînceput să joace baschet, iar la pauza mare diferența era de 13 puncte, scor 29-42.

De la cabine a ieșit o cu totul altă echipă a Energiei. Motivată și pusă pe fapte mari. Troupe a fost încă o dată cel care a dat tonul. Aruncările sale de trei puncte reușite au îngropat echipa oaspete și a dat aripi coechipierilor, care au preluat ștafeta atunci când craiovenii au încercat să îl anihileze pe căpitanul Energiei. Troupe, Mack, Guțoaia și Radosavljevic au contribuit cu coșuri de trei puncte care au făcut ca Energia să câștige sfertul al treilea cu 30-18 și să intre în cel de-al patrulea cu un deficit de un singur punct. Finalul a fost încins, ambele echipe trecând pe lângă victiorie. Troupe a fost trimis la linia de fault cu 2,6 secunde înainte de final. Americanul a avut nervii tari și a dus scorul la 74-73, moment în care oaspeții au cerut time-out. Energia trebuia să se apere fără fault și fără să le lase oaspeților loc de aruncare, dar Horne a faultat la Burlacu, impresia generală fiind că faultul a venit după sirenă, dar Ciulin l-a trimis pe pivotul craiovenilor la linia de fault cu posibilitatea de a închide jocul. Burlacu a ratat prima liberă în uralele celor 150 de spectatori, cât a permis autorizarea ISU în Sala Litovoi, dar a încris-o pe a doua ducând meciul în overtime.

Cele cinci minute de joc suplimentar s-au jucat în special acolo unde nervii tari fac diferența, la linia de fault. Oaspeților le-au tremurat mâinile, Bureau și Johnson ratând nu mai puțin de cinci libere, timp în care Aktaș a transformat ambele libere aruncate, iar Guțoaia a transformat una din două. Energia a câștigat overtime-ul cu 12-9 și meciul cu 86-82, scor cu care depășește Craiova în cazul unei eventuale egalități la puncte la finalul sezonului regulat.

Duminică, pe 27 decembrie, Energia joacă ultimul meci din 2015 și ultimul cu Antonis Constantinides la timonă, cipriotul urmând a antrena de la 1 ianuarie pe SIGAL Prishtina. Paryoda dintre Energia și Dinamo se va disputa în Sala Litovoi, cu începere de la ora 18:00.

Energia Târgu Jiu – SCM U Craiova 86-82 (10-22, 19-20, 30-18, 15-14, 12-8)

Sala „Voievod Litovoi”, Târgu Jiu, spectatori: 150

Energia: Troupe (29), Eziukwu (20), Andrei, Sanda, Șanta, Mack (9), Radosavljevic (12), Horne (4), Aktaș (6), Berca, Guțoaia (6), Diggs. Antrenor: Antonis Constantinides.

SCM U: Pilcevic (11), Bureau (11), Ciotlăuș, Durasovic (17), Bozovic (6), Burlacu (18), Negoițescu, Stănescu, Micic (7), B. Popescu (5), D. Andrei, Johnson (7). Antrenor: Oliver Popovic.

Arbitri: Marius Ciulin, Ciprian Stoica, Șerban Rasoga.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.