RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Răducan, optimist în privința viitorului Pandurilor

/ 10 decembrie 2015
Recentele schimbări de la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia au făcut ca în jurul echipei de fotbal Pandurii să planeze tot felul de zvonuri legate de o posibilă rupere a finanțării de către colosul industrial.

IMG_3997     Președintele Pandurilor, Narcis Răducan, a ținut să discute cu nou a conducere a CEO și a revenit destul de liniștit de la discuțiile avute cu directorul interimar, Laurențiu Ciobotărică: „Schimbarea lui Laurenţiu Ciurel a fost o mutare importantă, care creează anumite întrebări. Aş vrea să-i mulţumesc domnului Ciurel pentru ce a făcut pentru sportul gorjean. De dimineaţă m-am întâlnit cu noul director interimar, care m-a asigurat că este un iubitor al sportului, că este conştient de faptul că acest club este al comunităţii şi CEO a fost tot timpul alături de echipă. Sigur că trebuie o comunicare în permanenţă şi o transparenţă în tot ceea ce se întâmplă la club, şi dânsul mi-a zis să stăm liniştiţi, indiferent de tot ce se zvoneşte, mi-a zis că va avea tot timpul preocuparea ca o parte din banii şi din câştigurile CEO să se întoarcă şi la comunitate locală, aşa cum se întâmplă şi în alte părţi. L-am şi invitat la ultimele două meciuri şi ne-am bucura să ajungă. Ne-a solicitat o situaţie financiară a clubului, e ceva normal, e normal să fie updatat la zi cu tot ce s-a întâmplat la club. I-am prezentat în linii mari, dar îi vom prezenta şi în detaliu situaţia şi problemele pe care le avem”, a explicat șeful Pandurilor.

Fiind vorba de final de an și cum bugetele alocate de CEO se fac pe ani calendaristici, cei de la Pandurii așteaptă ca în următoarea perioadă să afle și suma cu care Complexul va susține financiar echipa în anul 2016. „Eu i-am explicat că bugetul cu care lucrăm este un buget pentru o echipă de mijlocul clasamentului, sigur că în acest moment suntem pe o poziţie mult mai bună, sunt convins că nu se mai întorc vremurile de demult când intrau foarte mulţi bani în club, trebuie să fim ancoraţi în realitate şi trebuie să fie un management sănătos astfel încât să putem atrage fonduri şi din alte părţi. Dânsul acum lucrează pentru bugetul de anul viitor şi tocmai de aceea e nevoie de situaţia foarte clară în ceea ce priveşte situaţia clubului, în perioada următoare vom avea o serie de întâlniri şi o să fie înştiinţat”, a mai declarat Narcis Răducan legat de bugetul pe care echipa îl așteaptă de la principalul ei finanțator. În privința banilor pe care CEO i-a repartizat pe anul 2015 Pandurilor, Narcis Răducan spune că ei au fost deja virați în mare parte și că pentru finalul anului și primele activități ale anului 2016, inclusiv cantonamentul din această iarnă, vor fi susținute din banii primiți din televizări: „Anul acesta în mare parte s-au terminat fondurile, deşi am anunţat un buget în vară, o parte din bani au plecat către datoriile istorice şi acest lucru a mai adus anumite blocaje în activitatea noastră, dar am reuşit să ne descurcăm. În perioada următoare vor veni şi o parte din banii pentru drepturile TV şi putem încheia cu bine anul”, a mai precizat președintele grupării gorjene.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.