RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pintilii, spectator de lux la Severin

/ 7 decembrie 2015
Mihai Pintilii a fost în lojă la meciul Pandurilor și speranțele gorjenilor de a-l avea în lot în partea a doua a campionatului se aprind. Mijlocașul ce a evoluat în două rânduri în tricoul echipei târgujiene pare a fi tentat să joace din nou pentru Pandurii, de această dată cu gândul la titlul Ligii 1, însă în campionatul intern nu doar Pandurii l-ar dori, ci și Steaua, acolo unde a reapărut Laurențiu Reghecampf, a cărui soție este și impresarul lui Mihai Pintilii.

pintilii la margine 3  Edi Iordănescu spune că mijlocașul la închidere este un jucător pe care l-ar dori în echipă, fiind vorba de un adevărat lider: „Mihai Pintilii este aproape de sufletul nostru, este un jucător cu multă valoare, l-am avut aici anul trecut, un lider adevărat atât pentru Pandurii cât şi echipa naţională. A venit aici să ne salute, a fost alături de noi, dar acum nu putem vorbi nimic. Sigur că îmi doresc întăriri în iarnă, am nevoie de 3-4 jucători, am nevoie de calitate, nu de cantitate. Nu pot vorbi în mod nominal”, a declarat antrenorul Pandurilor. Acesta este sigur că Pinitilii este un jucător pe care orice echipă care trage la titlu l-ar dori: „Orice echipă din România şi-ar dori un jucător ca Pintilii, însă în momentul de faţă trebuie să ne uităm la ce este de făcut. Vom vedea dacă şi el dacă va fi o posibilitate să-l înregimentăm. Nu ştiu ce vrea Steaua, şi nici nu mă prea interesează, sincer să fiu”, a completat Edi Iordănescu.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.