RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Energia s-a impus în derby-ul europenelor

/ 29 noiembrie 2015
          Reprezentantele României în competițiile europene de baschet au oferit un spectacol deosebit sâmbătă seara la Târgu Jiu. Energia și Steaua, dar și galeriile celor două echipe au contribuit la ceea ce a fost o bună propagandă pentru baschet, un meci în care Energia s-a impus pe final, la o diferență de doar o posesie, scor 79-76.

IMG_2950   După ce oaspeții au pus primele puncte pe tabelă cu o aruncare de trei puncte reușită de Ikolev, Energia a răspuns cu aceeași monedă, punctele venind din mâna lui Troupe, devenind practic o obișnuință ca americanul să deschidă seria echipei sale cu o triță. Au urmat alte opt puncte consecutive ale echipei gorjene care după un run de 11-0 părea să nu aibă probleme în a se impune, o impresie pe care au trăit-o, probabil, și steliștii, ceva mai târziu, după un run și mai consistent pe care l-au avut în partea a doua a meciului. Revenind la primul sfert, Steaua a reintrat rapid în joc, a ajuns la doar o posesie în spatele Energiei, scor 13-11, iar la capătul primelor zece minute mai avea de recuperat doar un singur punct. Trupa lui Constantinides a început excelent sfertul secund, cu un run de 10-0, care a condus și la cea mai mare diferență pe care Energia a avut-o în acest meci, scor 30-19. Oaspeții nu au acceptat situația, Energia a greșit mult și Steaua a trecut în doar cinci minute la conducere, scor 34-35 după 17 minute de joc și 8 libere transformate din 10 primite de echipa lui Șapera în cele cinci minute! Steaua a avut și cinci puncte avans în acest sfert, 37-42, dar la jumătatea meciului au rămas doar trei după ce Eziukwu a înscris de sub panou ultimele puncte ale sfertului doi.

Un three-point play de la Mack și o aruncare de trei puncte reușită a lui Troupe au întors din nou avantajul de partea Energiei, după ce Diggs deschisese sfertul trei cu o reușită de trei puncte, 45-42 pentru trupa lui Constantinides și se menținea tradiția începuturilor bune de sfert pentru Energia. Lucrurile păreau să meargă perfect pentru gorjeni, Energia a ajuns să conducă cu 54-46 după șase minute din sfertul al treilea, însă a urmat o perioadă neagră în care Steaua a avut un run de 19-0 în cinci minute, patru din finalul sfertului trei și unul în debutul sfertului decisiv. Scorul devenea 54-65 și de la +11, Energia a ajuns la -11 și jocul părea pierdut. Nu și-au pierdut însă speranța jucătorii Energiei, iar dintre ei s-a detașat prin atitudine Barîș Aktaș, care a făcut un meci mare, cel mai bun meci al său de la sosirea la Târgu Jiu. La jumătatea sfertului patru, Energia reușise deja să reducă deficitul la mai bine de jumătate, scor 65-69 și meciul se anunța a fi unul cu final încins. La 62-69, a ieșit la rampă Horne, cu un coș de trei puncte, unul de două puncte, două libere transformate și o pasă decisivă pentru Eziukwu, iar scorul s-a strâns la 71-72. Diggs a adus Energia din nou în avantaj, dar Cooper a transformat două libere și Steaua avea un punct în față, 73-74. A fost momentul de glorie al lui Aktaș. Turco-românul și-a început momentul magic cu o minge pierdută după care a revenit fantastic recuperând-o din brațele adversarului, care l-a faultat. Aktaș a răspuns excelent presiunii și a transformat cele două ibere după faultul lui Marinovic pentru ca după ce Rasic a făcut 75-76 să vină cu o aruncare de trei puncte care i-a descumpănit pe steliști, 78-76 pentru Energia și ceva mai puțin de un minut și jumătate de joc! Cu 40 de secunde înainte de final, Steaua a forțat aruncare de trei puncte prin Ikolev, care avea un procentaj bunicel la acest, până în acel moment marcând de trei ori din șapte aruncări. A fost însă a cincea ratare. Eziukwu putea tranșa meciul cu aproape șase secunde înainte de final, dar a mai lăsat loc de emoții după ce a transformat una din cele două aruncări libere primite. Ultimul atac a aparținut Stelei, iar ultima aruncare de trei puncte, care s-ar fi vrut a fi cea care să ducă meciul în overtime, a aparținut lui Marinovic, care avea exact același procentaj cu Ikolev și a terminat tot cu cinci ratări din spatele semicercului.

Energia a câștigat astfel derby-ul european și „drege” din mers sezonul intern, unde a pierdut multe puncte ce i-ar fi fost la îndemână după ce a arătat în meciurile din Europe Cup sau în artidele cu Steaua și U BT Cluj.

Energia Târgu Jiu – Steaua București 79-76 (20-19, 19-23, 15-21, 25-13)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 850

Energia: Troupe (13), Eziukwu (19), Sanda, Andrei, Șanta, Mihuți, Mack (12), Radosavljevic (3), Horne (9), Aktaș (10), Guțoaia (2), Diggs (11). Antrenor: Antonis Constantinides.

Steaua: M. Paul (5), Roșu, Amis (15), Nicoară (7), Lee (4), Rasic (7), Cooper (8), Ikolev (16), Marinovic (14), Drăgușin. Antrenor: Hristu Șapera.

Arbitri: Marius Ciulin, Mircea Șerban, Marius Epure.

www.sportingorj.ro
Comentează!

5 Comentarii până acum

  • Victoras spune:

    Mulțumim frumos lui Victor Viorel pt acest cadou frumos!!!!!

  • Klauss spune:

    Inca o data se demonstreaza ca echipa este dependenta de public… cu sustinerea tuturor cu greu pot fi opriti…

  • marian spune:

    Felicitari Energia,bravo baieti!Sa fie acesta inceputul unei serii de mai multe victorii.Publicul adevarat va fi acolo pentru voi,viperele veninoase si frustrate sa stea acasa sa-si taie venele in lung de ciuda.Cu rabdare o sa devina o echipa omogena de la mic la mare,capitanul Porter Troupe o sa fie liantul lor.HAI ENERGIA!

  • bubu spune:

    felicitari baietilor nostri pentru victorie, echipa incepe sa arate din ce in ce mai bine….ca o erata personala, rusine celor din sala care au aplaudat cand asa-zisa galerie stelista a scos bannerele anti Duckadam si anti guvern…

  • Geo spune:

    Greu, foarte greu sa castigi atunci cand nu ai cu cine! Si totusi, munca și daruirea pe teren au demonstrat inca o data ce inseamna valoarea unei echipe compuse din jucatori in marea lor majoritate modesti. Efortul baietilor a fost incredibil si cu putina sansa astazi au reusit sa se mobilizeze pana in ultima secunda si sa aduca publicului o imensa bucurie. Dincolo de asta, trebuie sa recunoastem ca jocul Energiei nu are constanță si fluctuează prea mult pentru obiectivele propuse in acest an. Trebuie lucrat mult mai mult la aparare unde exista destul de multe probleme. nu poti sa iei 70 de puncte de la Timisoara si sa speri prea multe. Totusi, remarc jocul din ce in ce mai bun al lui Mark care parca greseste mai putin si inscrie mai mult. Eziukwu demonstreaza ca are calitati suficiente care sa-l mentina sus iar Aktaș ne-a facut o mare surpriza. Una peste alta, cele 2 meciuri castigate impotriva celor de la Cluj si Steaua, demonstreaza ca un joc de echipa bine pus la punct poate uneori sa invinga echipe mari, mult mai valoroase ca lot! Sa speram intr-o mare revenire a Energiei si sa le uram cu totii succes!

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.