RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au umilit Astana!

/ 10 noiembrie 2015
Energia bifează al treilea succes din tot atâtea meciuri demonstrând încă o dată că se simte excelent atunci când joacă în competițiile europene. Astana a fost surclasată la Târgu Jiu, scorul final fiind blând în comparație cu diferența clară arătată pe teren de evoluțiile celor două echipe.

IMG_7868Cu două victorii în primele meciuri, Energia pornea cu gândul că un al treilea succes ăi poate netezi calea spre următoarea fază a competiției, iar presiunea s-a simțit la debut. Ambele echipe au ratat câteva posesii la început de meci, iar Porter Troupe avea să-și prefațeze excelenta evoluție cu un coș de trei puncte ce a deschis practic jocul. Tot Troupe, și tot cu o reușită din spatele semicercului, a adus și prima detașare a Energiei, scor 9-4. Calathes și Zhukanenko au readus Astana în joc, iar după șase minute de joc tabela arăta din nou un scor egal, 12-12. Era însă pentru ultima dată, băieții lui Constantinides intrând apoi în transă în apărare, acolo unde au blocat aproape tot, în vreme ce atacul, condus de Troupe, a dus Energia la 10 puncte în fața Astanei după primele 10 minute de joc, 24-14. Troupe și-a continuat evoluția de senzație deschizând și sfertul secund cu un dunk ce a ridicat tribuna în picioare pentru ca apoi să cedeze rolul de marcator sârbului Radosavljevic. Un coș de două puncte, un three-point play și două aruncări reușite din spatele semicercului i-au adus lui Radosavljevic 11 puncte consecutive în puțin peste două minute, iar Energia se distanța pe tabelă, scor 37-20. Tropue l-a „contestat” pe colegul său de echipă cu 9 puncte consecutive, cinci de la linia de fault și trei după încă o reușită de la mare distanță, iar Energia zburda pe teren în fața unui adversar rămas fără replică. Troupe a terminat prima repriză cu 23 de puncte marcate, iar Energia cu un nesperat avans de 19 puncte, scor 52-33, în fața echipei considerate unanim principala favorită a grupei la startul competiției!

Oaspeții au început mai bine repriza secundă, au marcat primele șase puncte apropiindu-se la doar 13 puncte, dar energia a avut replică imediat și a refăcut rapid diferența de pe tabelă. Astana a câștigat totuși sfertul al treilea, însă nu la o diferență care să o facă pe Energia să se teamă pentru victorie. Dealtfel, trupa lui Constantinides nu a dat nicio șansă oaspeților, care nu doar că nu au reușit să se mai apropie periculos, ci au ajuns să se uite spre gazde de la o distanță de 25 de puncte, scor 87-62 cu două minute și jumătate înainte de final. Gorjenii și-au adus aminte și de campionat, acolo unde urmează un meci greu, la Târgu Mureș, și a trimis pe teren pe final și jucătorii de rezervă. Andrei, Șanta, Mihuți au prins  câteva minute bune în acest meci, iar Sanda a mai bifat câteva secunde în competiția europeană după ce debutase în meciul cu Prishtina. Într-un meci în care la Energia a debutat, fără realizări prea mari, și ultimul sosit la Târgu Jiu, Paris Horne, echipa antrenată de Constantinides a câștigat cu 89-72 și s-a instalat comod pe primul loc în grupă, la distanță de două victorii de toate celelalte combatante, după ce AEK Larnaca a învins pe teren propriu pe Sigal Prishtina.

Sunt foarte mulțumit nu doar privind prin prisma rezultatului favorabil obținut, dar și în legătură cu randamentul jucătorilor utilizați, inclusiv cel al lui Paris Horne, care a avut numai un antrenament alături de noi și a avut și el o prestație pozitivă. În al doilea rând, am reușit să obținem o victorie în FIBA Europe Cup și consider că e un succes foarte mare ținând cont și de faptul că intervale bune din meci am folosit doi sau chiar trei jucători români pe teren, iar prestația echipei a fost una foarte, foarte bună. Am fost foarte bine pregătiți pentru acest meci și cred că toată lumea a văzut acest lucru în teren, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu.

Felicitări echipei gazdă. A fost mai bună la toate capitolele. A fost mai bună la aruncările de trei puncte şi a dominat lupta sub panou. Au fost mai agresivi şi mai rapizi decât noi, atât în apărare, cât şi pe atac. Am încercat diferite forme de apărare pe parcursul meciului, dar din păcate nu am reuşit să revenim. Energia a avut un ritm de joc care nu ne-a permis să revenim. Energia a meritat victoria”, Ramunas Butautas, antrenor BC Astana.

Energia Târgu Jiu – BC Astana 89-72 (24-14, 28-19, 17-19, 20-20)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Troupe (31), Sanda, Eziukwu (16), Andrei, Șanta (2), Mihuți, Mack (17), Radosavljevic (11), Horne, Aktaș, Guțoaia (4), Diggs (8). Antrenor: Antonis Constantinides.

Astana: Hayes (22), Ilin (3), Ponomarev (4), Calathes (13), Yargaliyev (9), Zhigulin, Zhukanenko (8), Caner-Medley (3), Marchuk, Kolesnikov (10), Kemp. Antrenor: Ramunas Butautas.

Arbitri: Sergiy Chebyshev (UKR), Branislav Mrdak (SRB), Dragan Kralj (BIH).

Rezultatele etapei a 3-a:
Energia Târgu Jiu – BC Astana 89-72
AEK Larnaca – Sigal Prishtina 101-84

Clasamentul grupei K:

  1. Energia Târgu-Jiu 3        3        0        0        251:215        6
  2. AEK Larnaca          3        1        0        2        246:237        3
  3. BC Astana               3        1        0        2        223:238        3
  4. Sigal Prishtina       3         1        0        2        231:261        3
www.sportingorj.ro
Comentează!

5 Comentarii până acum

  • Nicușor spune:

    Niciun comentariu după cea mai mare victorie din acest sezon. Energia are 10-0 pe teren propriu în cupele europene, are 3-0 în acest sezon, fiind de departe favorită la locul 1. În campionat stăm rău, dar dăm semne de revenire, iar drumul e lung. Tot ce îmi doresc e să îi înjur cât știu eu de urat pe cei care comentează doar la înfrângeri, pe acei cunoscători emeriți de baschet, care până acum câțiva ani nu știau exact cum arată o minge la sportul ăsta. Pe aia care nu știu decât să găsească vinovați, să intoxice cu tot felul de zvonuri. Tovarăși, sunteți ZERO, Bratoloveanu și juniorul Sanda știu de 1000 de ori mai mult baschet ca voi. TOT ce puteți voi să faceți când echipa pierde e să mergeți la urmatorul meci și să îi încurajați mai mult! Orice altceva face mai mult rău.

    • realgorj spune:

      Ai perfecta dreptate. Se pare ca veninosii si-au inghitit limba ! Felicitari Energia! Hai Energia!

    • Klauss spune:

      Nu au 10-0 ca au luat bataie de la Brindisi… 🙂

    • Florin spune:

      Dacă tu crezi ca Astana sau Prishtina sunt echipe de valoare înseamnă ca ești pe lângă acest sport.
      Poate cu echipe ca Astana sau Prishtina în campionatul intern, am bate și noi pe cineva.

  • Geo spune:

    Nicusoare draga, avand in vedere ca tu esti cel mai destept si mai priceput la acest sport, noi, prostimea, nu trebuie sa avem dreptul la o opinie, nu-I asa? Nu cumva doresti matale sa ne pui un fermoar la gura? N-ai auzit de faptul ca rolul unei critici este acela de a elimina niste derapaje si de a duce la o schimbare in bine, adica la progress? Consider ca toti cei care au scris cate ceva aici, chiar daca nu au fost 100% obiectivi, si-au spus nemultumirile si unele chiar au fost pertinente. Drept urmare, in numele prostimii, eu imi cer scuze si promit sa nu mai fac comentarii critice la adresa unor aspecte care sar in ochii oricarui om de bun simt!!! Daca inteleg faptul ca aperi niste interese personale nu vad de ce aduci in discutie niste juniori, care in definitiv isi fac treaba lor, contribuie cu ce pot si in limita capacitatilor de care dispun la bunul mers al echipei, asa ca… care este legatura lor cu prostimea, numai tu pricepi!
    Referitor la meci… Am intrat bine in joc si cele 7-8 suturi de 3 puncte au turnat plumb in picioarele oaspetilor. Meciul a fost apoi la discretia Energiei si cu exceptia unei usoare reveniri pe final, Astana a fost extrem de slaba. Cu exceptia lui Hayes, restul jucatorilor au fost sub nivelul celor de la Energia si sub nivelul campionatului nostru. Asa ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa de ploaie. Aceiasi parere o am si despre celelalte doua echipe pe care le-am invins. Dincolo de asta, faptul ca am reusit este minunat si ofera sansa echipei de a merge mai departe si de a reface drumul extraordinar de anul trecut.
    Mai Nicusoare, pentru ca tot faci pe grozavul ia spune, dar sincer, ce parere ai despre jucatorul adus de Energia? Stiu ca a jucat doar cateva minute si poate ca nu a avut timp sa arate tot ce poate… dar chiar si asa, o parere personala poti sa exprimi? Eventual poti sa-i intrebi pe cei doi juniori de care aminteai, daca ai nevoie de ajutor. Sunt sigur ca-ti vor spune ceea ce gandesc.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.