RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au răpus Clujul după un finish extraordinar!

/ 8 noiembrie 2015
Energia a reușit să câștige un meci foarte important și în campionat, trupa lui Constantinides impunându-se, după un final entuziasmant, în fața celor de la U BT Cluj, cu 74-63.

 

11 Mesajele dure transmise de Antonis Constantinides după înfrângerea de la Sibiu au fost recepționate de jucători, iar ultimele evoluții au fost altfel decât cele care i-au făcut pe fanii gorjeni să se teamă că Energia ar putea rata în acest an play-off-ul. După succesul din Cipru, Energia a avut în față un joc extrem de dificil, contra unei echipe care-și propune și ea titlul în acest an, iar partida dintre cele două formații s-a dovedit a fi o bună propagandă pentru baschet.

Energia și U BT Cluj au mers cap la cap în prima parte a jocului, după scorul egal al primelor 10 minute, 19-19 fiind pe tabelă după primul sfert, la pauza mare sa intrat cu un avantaj dat de o singură posesie oaspeților, scor 32-34. Nimic nu a părut să se schimbe în sfrtul al treilea, unul care a menținut suspansul. 17-18 a fost scorul sfertului trei, iar în ultimele zece minute clujenii aveau un avantaj tot de o posesie, dar puțin mai mare, de trei puncte.

IMG_2956   Presiunea mare și importanța punctelor puse în joc și-au pus pregnant amprenta pe jocul din ultimul sfert. Acesta a început cu o demonstrație de neputință, ambele echipe străduindu-se fără succes timp de trei minute să marcheze. Clujul a făcut-o prima. Tot elevii lui Țenter au marcat și următoarele patru puncte atingând cel mai mare run din meci 6-0, dar și cea mai mare diferență față de gazde, nouă puncte când tabela indica 49-58 după aproape șase minute scurse din sfertul decisiv. Ceea ce a urmat a fost de-a dreptul halucinant. Energia și-a adunat toate forțele, a adunat toată energia din sală, iar căpitanul Porter Troupe a dat tonul revenirii. Troupe a marcat o aruncare de trei puncte la care a adăugat un punct din libera primită pentru faultul pe aruncare, și tot de trei puncte au reușit aruncări ce au descumpănit adversara și Guțoaia și Radosavljevic. Cursa nu s-a oprit, Energia a avut un run de 17-0 și de la 49-58 s-a ajuns la 66-58. Clujenii au cedat psihic în fața unei astfel de reveniri, iar Energia și-a mărit avantajul, finalul arătând o diferență de 11 puncte între cele două echipe, 74-63.

Energia pare să-și fi regăsit cadența, însă are de făcut față unui program infernal în perioada următoare. Marți va primi vizita celor de la BC Astana, în FIBA Europe Cup, iar sâmbătă se vor deplasa pentru un nou meci de campionat foarte important, la Târgu Mureș.

„Clujul este o echipă puternică, dar noi aveam mare nevoie de o victorie în campionatul intern. Am început binișor, dar apoi nu am continuat la fel de bine, nu prea au intrat aruncările de 3 puncte sau cele de 2 puncte, dar pe final, în ultimele patru minute am revenit în forță. Era o victorie de care aveam mare nevoie și vrem să păstrăm această evoluție, din acest moment, în campionatul României”, Jamar Diggs, jucător Energia Târgu Jiu.

Comentează!

4 Comentarii până acum

  • Energeticianul spune:

    Ceva pareri ,comentarii, nimic!?
    Am uitat….s- a castigat un meci iar in cazul asta nu mai e nimic de spus!!! Pai ce sa zic asteptati urmatoarea infrangere ca sa iesiti cu capetele din pamant …. Bravo baieti pt meciul de aseara, dar inca mai aveti de munca si recuperat!

    • klauss spune:

      Asta vroiam sa scriu si eu…la o infrangere sunt minim 7-8 mesaje, la victorie bate vantul… 🙂 🙂 🙂

      • forta energia spune:

        foarte importanta victoria intradevar….daca cumva pierdam nu eram decat pe ultimul loc……ok, am castigat cum am castigat,,,,,,minunea asta se intampla o data la un milion..pt ca a fost o minune ce s a intamplat….daca am castigat asta nu inseamna ca s au rezolvat problemele…..bafta ENERGIA!!!!

    • Geo spune:

      De data aceasta, jucatorii au inceput meciul mult mai determinati sa castige. Constantinidis era fript pe margine fiind convins ca o noua infrangere ar fi echivalat cu DEMISIA ! Baietii s-au straduit din rasputeri desi se vedea cu fiecare minut ce trecea, diferenta de valoare dintre cele doua echipe. Am avut senzatia ca cei de la Cluj nu se grabesc sa ne dea lovitura de gratie considerand ca victoria este prea facila si ca din respect pentru gazde joaca frumos pentru spectacol. Din partea Energiei, am remarcat o dorinta muribunda de victorie care parea aproape imposibil a se realiza. Cu toate acestea, miracolul s-a intamplat! Au fost 3 minute fenomenale in care 2-3 jucatori au fost inspirati, norocosi si pe sustinerea galeriei, baietii au castigat! Felicitari pentru ei! In rest, s-a vazut clar cat de slaba este echipa, cat de mediocra este apararea, cat de lipsiti de idei sunt in anumite momente dar, cum, necum, s-a reusit o victorie frumoasa, repet, datorita unor momente de exceptie imbracate in multa, multa bafta! Raman la parerea ca am luat doar o gura de aer dar n-am scapat de inec!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.