RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Săptămână aglomerată pentru sportul gorjean

/ 21 septembrie 2015

sigla-SG-pe-alb-albastru-600x375Baschet CUPA ROMÂNIEI / Energia Târgu Jiu – BC Timișoara, astăzi, ora 19:00, Sala Sporturilor Târgu Jiu

Trupa lui Constantinides debutează în noul sezon competițional, cu partida contra bănățenilor în Cupa României. Lotul s-a schimbat în această vară din temelii, iar timpul trebuie să fie de partea cipriotului pentru a avea rezultatele scontate. În amicale, gorjenii n-au mers tocmai bine, având un bilanț de 3 victorii și  4 înfrângeri. Până acum, dintre achizițiile făcute, americanul Diggs și sârbul Radoslajevic nu au impresionat, Mack e în urmă cu pregătirea, iar tehnicianul Energiei așteaptă mai multă productivitate de la stranierii echipei sale.

La polul opus, BCT se află într-o situație asemănătoare, cu o formație în care se mai regâsesc doar românii din sezonul trecut, fapt ce împing speranțele gorjenilor spre următorul act în Cupă. Bănățenii vin la Târgu Jiu cu gândul de a-și apăra trofeul cucerit în ediția 2014/2015 la Pitești, după o finală pe muchie de cuțit cu BC Mureș, care s-a decis în prelungiri. Trupa lui Dragan Petricevic a disputat o mare parte din pregătire peste hotare, având un bilanț pozitiv în amicale: 5-4.

Se anunță cea mai echilibrată serie a sferturilor Cupei, însă, din punct de vedere calitativ, baschetul nu va atinge cele mai înalte cote având în vedere că este primul joc oficial pentru cele două combatante. Diferența o pot face jucătorii românii, unde Energia stă mai bine decât adversara de diseară, cu atât mai mult cu cât în Cupă există obligativitatea a doi autohtoni în permaneță pe parchet.

Energia – BCT sau duelul ultimelor două echipe care au pus mâna pe trofeu și, desigur, singurele reprezentante ale României în FIBA EuroCup.

De notat că partida retur va avea loc joi, la Timișoara, cu începe de la ora 18:00.

TV: Digi Sport 3

Handbal LIGA NAȚIONALĂ / Dinamo București – Energia Târgu Jiu, astăzi, ora 19:30, Sala Dinamo – București

Fără antrenor și pe locul 10 în Liga Națională, handbaliștii sunt pradă sigură în capitală. Etapa trecută, aceștia au avut o reprezentație proastă în fața propriilor suporteri, dar eșecurile nu mai reprezintă o noutate pentru publicul iubitor de handbal. Reșita a plecat cu două puncte de la Târgu Jiu, scor 22-24, iar criza s-a adâncit și mai mult la Energia, o criză care a început încă de sezonul trecut. Interimatul va fi asigurat și la acest meci de Sorin Bîrză.

Dinamo reprezintă coșmarul Energiei din Cupa EHF. Acolo, câinii au trecut mai departe fără prea mare efort, scorul din tur fiind 38-24. La Târgu Jiu, oltenii au scos un egal, într-o partidă pe care, chiar dacă n-au mai câlcat accelerația, băieții lui Eliodor Voica au fost aproape să o câștige.

TV: Netelevizat

Fotbal CUPA ROMÂNIEI / UTA Arad– Pandurii Târgu Jiu, marți, ora 16:00, Stadionul Motorul – Arad

Până să întâlnească CSU Craiova în etapa a 12-a a Ligii 1, Pandurii Târgu Jiu joacă marți în 16-imile Cupei României cu UTA Arad. A doua competiție a fotbalului românesc reprezintă un obiectiv pentru conducerea gorjeană, așa cum anunța imediat după tragerea la sorți. UTA este una dintre echipele importante ale eșalonului secund, completând lista formațiilor cu tradiție în fotbalul românesc care au ajuns să joace în Liga a 2-a. Pentru Pandurii se anunță o încleștare dificilă prin prima jucătorilor pe care îi au în lot arădenii, precum Strătilă, Curtuiuș și Szekely, unii cu ștate vechi și obișnuiți cu prima ligă.

De la promovare, Pandurii s-au întâlnit cu UTA de patru ori în Liga 1, bilanțul indicând două victorii ale gorjenilor, un egal și o victorie a bănățenilor. Cel mai spectaculos joc între cele două formații s-a înregistrat pe 4 noiembrie 2007, într-un 3-3 în care Florin Stângă și Ilie Iordache, de două ori, au marcat  pentru Pandurii.

TV: Digi Sport 1, Dolce Sport

Fotbal LIGA 1 / CSU Craiova – Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, ora 17:30, Stadion Extensiv – Craiova

Pandurii sunt pe val în Liga 1. Gorjenii au depășit numărul de puncte pe care îl impusese tehnicianul Edi Iordănescu și se situează pe locul 3, cu 19 puncte, două mai puține decât liderul Astra Giurgiu, victima pandurilor din etapa trecută. Victoria cu ASA a venit să confirme forma pe care o traversează Nistor&Co., antenorul ardelenilor, Vasile Miriuță, fiind chiar demis după jocul de la Severin. Dacă rezultatele pozitive se vor întinde și în ultimele două etape ale turului de campionat, calificarea în play-off ar fi pe jumătate asigurată. La partida din Bănie, care mai reprezintă, totuși, un Derby al Olteniei, ar putea să-și facă debutul inclusiv Cristi Săpunaru.

TV: Digi Sport 1, Dolce Sport, Look TV

Handbal LIGA NAȚIONALĂ / Energia Târgu Jiu – HC Odorhei, sâmbătă, ora 18:00, Sala Sporturilor Târgu Jiu

sportingorj.ro
Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.