RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Anton vrea să plece cu orice preț de la Pandurii

/ 4 septembrie 2015
După eșecurile avute în negocieri cu Steaua și rușii de la Ufa, pe fir a intrat Dinamo, iar Anton pare tentat să lase Pandurii chiar și pentru un transfer în „Groapă”.

anton-la-steaua-headlines

Deși spunea că, în mare măsură, va rămâne la Pandurii, după ce transferul în Rusia a picat pe ultima sută de metri, Anton se află în tratative cu viitoarea adversară a gorjenilor, Dinamo București. O prelungire de contract cu Pandurii pare că nu-l mai interesează pe mijlocaș, iar acum este dispsus să plece în „Groapă” chiar și pe un salariu mai mic față de ce i-a oferit Steaua în urmă cu doar câteva luni, la acea vreme fiind nemulțumit de propunerea salarială făcută de gruparea roș-albastră, motiv pentru care a și picat mutarea acolo.

În aceste condiții, decizia lui Edi Iordănescu, de a nu se baza pe Anton până ce viitorul acestuia nu se stabilește, este perfect justificată, mai ales că mai marii clubului oltean nici nu concep să-l lase pe jucător să plece liber de contract în vară, când îi expiră înțelegerea cu Pandurii.

Antrenornul „câinilor”, Mircea Rednic, anunță că are de gând să încheie campania de achiziții cu un super transfer, iar cel la care face referire este Paul Anton. „O să aducem un fotbalist care o să fie cireașa de pe tort”, declară Rednic. Impresarul mijlocașului, Lucian Marinescu, confirmă și el interesul manifestat de gruparea din Șos. Ștefan Cel Mare pentru aducerea lui Anton: „Paul este în ultimul an de contract. Dinamo este interesată, vom vedea în zilele următoare. Mai multe vă pot spune cluburile. În acest moment, Paul nu se află în niciun conflict cu Edi Iordănescu, așa cum se zvonește”, spune Marinescu.

Astfel, Anton are două variante: ori pleacă, ori acceptă extinderea contractului cu Pandurii Târgu Jiu, altfel va fi, în continuare, lăsat de Iordănescu jr. în afara lotului la partidele ce vor urma, iar prima dispută a gorjenilor după întreruperea prilejuită de naționala României este programată pe 10 septembrie, în Cupa Ligii, împotriva celor de la Dinamo.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.