RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Antrenament cu public

/ 27 august 2015
Energia a câștigat fără probleme partida cu Danubius Galați, un meci în care adversarul a fost în mod clar un sparring partner, statutul de invitată în Liga Națională spunând totul.

 

IMG_4117      După două eșecuri, unul în Supercupă și unul în campionat, cel de la Vaslui fiind de-a dreptul rușinos, Energia avea obligația să obțină o victorie contra celor de la Danubius, dar și să facă spectacol contra unei echipe ce nu visa să joace în Liga Națională acum câteva luni. Trupa lui Andrieș a început dezinvolt meciul, a condus cu 2-0, dar gălățenii au dorit să conteze în joc măcar vreme de câteva minute, așa că au forțat egalarea și au și obținut-o în minutul 4. Ultima egalitate s-a înregistrat patru minute mai târziu, când tabela indica 4-4. A urmat însă desprinderea Energiei, care a punctat prin Chiruț și Mledenciu. Oaspeții au cedat teren, Energia a profitat și în urma a câtorva contraatacuri diferența a început să crească, de la 9-5 în minutul 16, la 14-6 în minutul 21, când s-a înregistrat și diferența maximă dintre cele două echipe în prima repriză. Un rol important în atingerea acestei diferențe l-a jucat portarul Șelaru, care a bifat nu mai puțin de 11 intervenții în primele 30 de minute de joc. La o diferență de 8 goluri după o treime din joc, Energia s-a relaxat și a permis oaspeților o umbră de speranță. Cu câteva secunde înaintea pauzei scorul devenise 17-12, dar Bogdan Mănescu a stabilit scorul cu care s-a intrat la cabine, 18-12.

Mai relaxați în debutul părții secunde

Debutul mitanului secund a scos la iveală Energia de la Vaslui. Apatică, pe alocuri fără replică. Și asta în fața unui adversar a cărui singură calitate a fost atitudinea pozitivă. În opt minute, beneficiind și de eliminarea lui Acatrinei, Danubius a reușit să revină spectaculos, tabela indicând 20-17 în minutul 38. Simțind că-și periclitează victoria, Energia a apăsat pe accelerație. După o aruncare de la 7 metri ratată de Acatrinei, Energia a marcat de trei ori la rând prin Iancu, Nistor și Acatrinei și tabela arăta din nou un scor liniștitor, 23-17 în minutul 42. Diferența de șase goluri s-a menținut multă vreme pe tabelă, dar spre final Energia a reușit să atingă din nou diferența maximă din prima repriză, de opt goluri: scor 31-23 în minutul 57. Chiar în ultima secundă, Târzioru a închis tabela cu un gol care a stabilit și cea mai mare diferență din acest meci, de nouă goluri, una conformă cu valoarea echipelor de pe teren, gălățenii fiind probabil una dintre echipele ce cu greu ar putea învinge pe cineva în actuala formulă.

Energia și-a reparat moralul, a câștigat clar, dar partida cu Danubius nu a fost decât un antrenament. Ceea ce urmează va fi mult mai greu, de acum încolo trupa lui Andrieș urmând a da adevăratele teste.

 

Energia Târgu Jiu – Danubius Galați 34-25 (18-12)

Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 400

Energia: Șelaru, Țenghea – Mledenciu (5), Acatrinei (5), Iancu (2), Chiruț (2), Țuțu (5), Bejinariu (2), Giotoiu (1), B. Mănescu (4), Enache, Păunică, Dediu (3), Tîrzioru (2), Șoldănescu, Nistor (3). Antrenor: Liviu Andrieș.

Danubius: Drenceanu, Fuică – Ciobanu (10), Frangusea, Burlacu (4), Savu (1), Mârșiu (1), Poteră, A. Mureșan, Lăpușneanu, Șahîn (1), Nițu (6), Grigore, Dospinescu (1), M. Vasile, Udriștoiu (1), Ionel. Antrenor: Miron Stanciu.

Arbitri: Marius Dănuleț și Mihnea Iordache.

 

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.