RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Mack, readus în locul lui Kremen

/ 24 august 2015
Așa cum Sport in Gorj anunța, contractul cehului Michal Kremen a fost reziliat, în locul său Energia aducând un jucător care a mai fost în lotul gorjenilor și în sezonul trecut.

IMG_6194Jucătorul care revine la Târgu Jiu pentru a îmbrăca tricoul Energiei este americanul Lamont Mack. Interesant este faptul că Mack și-a făcut loc în echipa Energiei din sezonul trecut tot profitând de accidentările lui Michal Kremen. Mack a semnat atunci cu Energia după ce echipa gorjeană obținuse biletele pentru sferturile de finală ale EuroChallenge, unde urma să întâlnească echipa franceză Le Mans.

Mack, în vârstă de 28 de ani, 2,01 metri și 104 kg, a mai jucat în cariera sa pentru AEK Atena (Grecia), Lukoil Academic Sofia (Bulgaria), Scavolini Pesaro (Italia), S.OLIVER Baskets Wuerzburg (Germania), Korihait (Finlanda), CB Valladolid (Spania) și Club La Unión (Argentina), clubul din țara tangoului fiind și cel de la care americanul a venit în iarnă la Energia.

La Energia, Lamont Mack va evolua pe poziția 4, cea de extremă de forță.

www.sportingorj.ro
Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.