RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Energia pierde dramatic SuperCupa României la handbal

/ 19 august 2015
Gorjenii au luat cu asalt Capitala, cu gândul la primul trofeu major din istoria echipei de handbal. Energia Târgu Jiu și HCM Minaur Baia Mare și-au disputat SuperCupa României, partidă ce a deschis noul sezon competițional și care a oferit iubitorilor handbalului un spectacol pe cinste.

img_3878-qpr

Elevii lui Liviu Andrieș și-au făcut singuri viața grea pe finalul celor 60 de minute regulamentare. Aceștia au condus la 5 goluri diferență și nimic nu părea că mai poate deturna SuperCupa din drumul spre Târgu Jiu, dar ultimele 10 minute au fost de coșmar pentru Energia, iar băimărenii au întors avantajul adversarilor, ba mai mult, preluând inițiativa meciului. Dediu a trimis jocul în prelungiri, iar acestea s-au întins pe parcursul a patru reprize, a câte 5 minute, după ce Păunică a avut golul victoriei în mână aproape de finalul celei de-a doua reprize, dar irosind șansa de a aduce primul trofeu important din palmaresul noii sale formații.

HCM Baia Mare a gestionat mai bine celelalte 10 minute și și-a adjudecat al treilea trofeu al anului 2015, scor 32-30, după cupa și campionatul României cucerite la sfârșitul ediției 2014/2015, primul chiar în fața Energiei.

La fel ca și în sezonul precedent, reușitele lui Florin Acatrinei au ținut gruparea gorjeană în focurile încleștării, acesta marcând numai puțin de 13 goluri. Totuși, portartul Țenghea, sosit în această vară sub comanda lui Liviu Andrieș, a fost desemnat omul SuperCupei, având numeroase intervenții în favoarea echipei sale, în momente cruciale ale jocului din Capitală.

foto: csenergia.ro

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.