RSS post comments feeds rss email feeds twitter

EXCLUSIV. Adi Guțoaia se întoarce la Târgu Jiu. A semnat cu Energia!

/ 23 mai 2015
Internaționalul român a suferit o intervenție chirurgicală la jumătatea sezonului 2014/2015, până în luna februarie a anului curent aflându-se sub contract cu CSM Oradea.

gutoaia-si-fanii-600x358

Adrian Guțoaia revine la Energia. Acesta a evoluat în sezonul 2011/2012 la Târgu Jiu, antrenor fiind Slobodan Nikolic. În vara anului 2012, românul a ales să continue la Gaz Metan Mediaș, iar în stagiunea 2013/2014, a fost înregimentat de Asesoft Ploiești, formație cu care a și cucerit medalia de campion.

După o nouă experiență la Ploiești, încheiată cu succes, Guțoaia și-a dat acordul să evolueze pentru CSM Oradea, dar ghinionul s-a ținut scai de jucătorul originar din Galați. Adi s-a accidentat la genunchi în luna septembrie, revenind la două luni distanță pe parchet, în culorile CSM-ului, în Liga Națională și EuroChallange. În pauza dintre tur și retur, acesta nu a scăpat, însă, de operație, în urma celor suferite în toamna anului 2014.

Astfel, în vârstă de 25 ani, Adi Guțoaia a devenit indisponibil până acum, iar asta i-a atras și încheierea contractului cu CSM Oradea. Internaționalul român măsoară 1.97 metri și evoluează pe poziția 3. El devine prima certitudine din lotul lui Antonis Constantindes pentru ediția următoare, când, teoretic, Energia va evolua din nou în EuroChallange.

Doar 13 partide a jucat Guțoaia pentru CSM Oradea, atât în campionat, cât și în FIBA EuroChallange.

www.sportingorj.ro
Comentează!

3 Comentarii până acum

  • gutzu spune:

    PRIETENE, ce inseamna ,,exclusiv” ??? esti cumva siteul oficial al clubului??? eu am cunostinta ca nu a semnat……nu mai dezinforma lumea………

    • Prietene, și nu scriu cu majuscule pentru a nu crede ca ma rastesc la tine, cu respect, te informez ca „exclusiv” nu este in niciun caz ceva ce apartine doar unui site oficial! In Gorj se pare ca este o boala mai veche. Ne-am mai lovit de astfel de reactii din partea unor oficiali ai cluburilor care nu inteleg care este rolul, menirea, unui site oficial. Acesta nu este cel de a oferi stiri in exclusivitate, ci de a oferi informatie catre toata lumea, fie ca e vorba direct de fani, fie ca ea va ajunge la ei prin intermediul altor canale mass media. Se incadreaza intr-o politica de marketing, de care, intre noi fie vorba, prea putini au habar!

      Ca sa iti dau si tie dreptate, nu mai mult de 1%, termenul de „exclusiv” e puțin forțat, dar este vorba de un temen general uzitat atunci când este vorba de o premieră, o informație expusă în premieră de către un canal masss media. Si, uite, ca nu s-a dezinformat lumea! Gutoaia a semnat!

      In rest, numai de bine! Felicitari si pentru sezonul recent incheiat, si pentru transferul realizat. Ramaneti pe teren, vorbele lasati-le la noi! Ne pricepem mai bine.

  • olteanu' spune:

    Hahahaha !!! Ce i-ai dat la gioale la gutzuman !!! Mai usor cu felicitarile pt ca el nu are nici un merit. E doar o biata mascota……

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.