RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii Târgu Jiu va lansa noul imn, „Suntem Panduri!”

/ 17 mai 2015
Pandurii vor fi acompaniaţi pe Arena Naţională şi de noul imn al echipei din Târgu Jiu, „Suntem Panduri!”,, din care suporterii au ascultat deja câteva acorduri pe spoturile promoţionale ale finalei Cupei Ligii.

TAVI-COLEN-BAND

Cu ocazia finalei Cupei Ligii Adeplast dintre Pandurii şi Steaua, programată miercuri, de la ora 20:00, pe Arena Naţională, suporterii vor putea fredona noul imn care este lansat cu această ocazie specială, prima finală jucată de Pandurii Târgu Jiu într-o competiţie naţională.

Noul imn a fost realizat pe parcursul anului 2014, cu ajutorul a doi artişti gorjeni, atât compozitorul, cât şi interpretul fiind din Târgu Jiu, dar stabiliţi în Bucureşti. Compoziţia şi versurile noului imn Pandurii sunt semnate de compozitorul George Popa, cel care a compus pentru nume celebre din muzica pop autohtonă, reprezentând România la finala Eurovision de la Istanbul, din anul 2004, cu o melodie interpretată de Sanda Ladoşi.

Interpretarea imnului Pandurii aparţine tot unui gorjean, Silviu Călugăru, devenit celebru în lumea muzicală  ca solist al trupei Talisman sub numele Tavi Colen. Solistul a înregistrat noul imn în studioul compozitorului George Popa împreună cu trupa sa TAVI COLEN BAND, cu care va fi prezent şi la Târgu Jiu la doar o zi după marea finală. Tavi Colen Band va participa pe data de 21 mai la Zilele Municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care va cânta pentru prima dată pe o scenă din Târgu Jiu noul imn al echipei Pandurii.

Lansarea noului imn Pandurii, „Suntem Panduri!”, a fost anunţată de solist şi pe pagina oficială de facebook a trupei sale, Tavi Colen precizând că va fi prezent  pe Arena Naţională miercuri, 20 mai, la Finala Cupei Ligii Adeplast, ca suporter al echipei Pandurii.

Puteți asculta imnul AICI.

info: www.panduriics.ro
www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.