RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia, locul doi la Cupa României

/ 5 aprilie 2015
Trupa lui Liviu Andrieș s-a întrecut pe sine în turneul Final Four, dar a trebuit să se mulțumească doar cu o prezență în finala Cupei României la handbal masculin pierzând în ultimul act, scor 31-25 (11-9), confruntarea cu Minaur Baia Mare.

IMG_5138Meciul în care s-a jucat cu trofeul pe masă a fost început curajos de gorjeni, care au deschis scorul prin Dragnea și au marcat un gol spectaculos, de la centrul terenului, prin Kekezovic, însă gazdele, având în spate și un public fantastic, cu 3000 de oameni în tribune, au preluat repede conducerea și nu au mai cedat-o până la final. Jocul a fost foarte echilibrat în prima sa parte, Minaur s-a distanțat la 6-4, dar Mota și Sifre aveau să egaleze din nou, ultima egalitate fiind însă consemnată pe tabelă puțin mai târziu, când Acatrinei marca pentru 7-7. Pauza finalei cupei României găsea Energia în continuare în joc, Dragnea fiind cel care a stabilit scorul după primele 30 de minute de joc, 11-9 pentru gazdele de la Minaur.

Au picat pe final

Băimărenii au intrat însă mult mai hotărâți în partea a doua a întâlnirii, bine coordonați de Eklemovic și cu Stegavik, eroul lor din semifinala cu HCM Constanța, inspirat la finalizare, Minaur avea să se desprindă în minutul 36, când tabela indica 15-11. Ecartul de 3-4 goluri între cele două echipe a fost menținut vreme de încă 6 minute, până când Eklemovic a dus scorul la 20-15. Energia a avut posibilitatea de a reveni în joc, a avut minute bune de superioritate și chiar dublă superioritate, dar nu numai că nu le-a fructificat, ci, din contră, a primit goluri care au turnat plumb în ghetele jucătorilor. Apolzan a ratat o aruncare de la 7 metri, Bera și Stegavik au marcat în momente de inferioritate pentru echipa lor, iar Minaur s-a desprins decisiv, scor 22-16 în minutul 46. Sifre a înscris două goluri ușoare, pe contraatac, dar a venit o serie de partu goluri consecutive ale gazdelor care au înschis orice portiță spre o nouă surpriză, scor 26-18 în minutul 50. Această diferență a mai urcat, s-a ajuns și la șapte goluri, a scăzut pe final la doar patru goluri, dar chavez a ținut să aibă ultimul cuvânt în finală și a înscris ultimele două goluri ale partide oprind tabela la 31-25.

Per ansamblu, Energia nu a avut o evoluție rea nici în acest meci, însă oboseala acumulată după primul meci și un lot nu la fel de ofertant la nivel de rezerve precum cel al gazdelor au făcut ca echipa gorjeană să nu facă față presiunii în ultimul sfert de oră al turneului, ceea ce a condus la diferența cu care Minaurul a reușit să câștige trofeul pus în joc.

Energia, premiată de această dată

Echipa gorjeană s-a aflat pentru a doua oară în postura de a juca o finală în Cupa României. În 2011, tot cu Liviu Andrieș la timonă și cu Apolzan, Enache, Ilieș și Giotoiu, dintre actualii componenți ai lotului, în teren, Energia a cedat finala în fața celor de la HCM Constanța. Gorjenii au rămas cu un gust amar după acea finală după ce reprezentanții Federației Române de Handbal au avut o comportare lipsită de respect față de Energia, echipă care nu a fost premiată atunci și, mai mult decât atât, a fost invitată să părăsească terenul de joc pentru a-i premia pe constănțeni. Chiar dacă, și acum ca și atunci, Energia a produs o surpriză mare eliminând Odorheiul, de această dată organizatorii au găsit un trofeu și pentru Energia, care încheie acest sezon în Cupa României cu un loc secund care o poate duce în cupele europene.

Cupa României 2015 / Rezultate turneu Final Four

Semifinala 1 / Minaur Baia Mare – HCM Constanța 25-24
Semifinala 2 / Energia Târgu Jiu – HC Odorhei 24-23

Finala mică / HC Odorhei – HCM Constanța
(constănțenii au refuzat jocul protestând pentru arbitrajul din semifinală)
Finala mare / Minaur Baia Mare – Energia Târgu Jiu 31-25

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.