RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Sfâşiaţi de leii bănăţeni

/ 25 ianuarie 2015
Energia a plecat cu gânduri mari la Timişoara, însă a trebuit să se întoarcă din Banat cu aripile tăiate după o înfrângere fără drept de apel. Elevilor lui Constantinides pare să nu le prea priască deplasările în acest sezon, echipa gorjeană având până în acest moment doar două victorii externe.

troupe timisoara   Antrenorul Constantinides spune că, în cazul în care Energia va câştiga partida cu BC Timişoara, echipa sa va fi în proporţie de 80% calificată în play-off şi o va face de pe o poziţie bună. Ei bine, după acest meci antrenorul cipriot trebuie să-şi refacă o aprte din calcule pentru că echipa gorjeană nu doar că nu a învins, ci nici măcar nu a reuşit să-şi conserve avantajul de 10 puncte dat de victoria din tur, scor 78-68 pentru Energia în meciul de la Târgu Jiu, pe malul Begăi trupa lui Constantinides fiind călcată în picioare în ultimul sfert, meciul terminându-se cu o diferenţă de 21 de puncte în favoarea gazdelor.

 Trei sferturi echilibrate, unul făcut praf

Energia a început bine, la fel cum a făcut-o şi la Astana, însă nu a reuşit să menţină prea mult ritmul. După ce a condus cu 4-0 a permis gazdelor să recupereze şi să ia la rândul lor un vantaj de patru puncte, scor 15-11 spre jumătatea primului sfert. Apoi gorjenii au mai condus o dată, scor 15-17, după care gazdele au preluat comanda pentru tot restul aprtidei, o singură dată tabela mai arătând un scor egal, cu aproape trei minute înaintea pauzei mari. BC Timişoara s-a distanţat la zece puncte, scor 44-34, a venit apoi egalarea despre care vorbeam, la scorul de 46-46, însă Energia nu a putut susţine această revenire şi n-a mai înscris până la pauză, vreme în care gazdele au marcat punând pe tabelă încă şase puncte în drpetul lor, la jumătatea meciului scorul fiind 52-46. Sfertul al treilea a fost şi el echilibrat cu perioade în care ecartul dintre cele două echipe a oscilat între 5 şi 10 puncte, Energia a avut şi momente bune, dar tot gazdele aveau să câştige această perioadă a jocului, scor 19-17. Diferenţa înaintea ultimelor zece minute de joc, 8 puncte, nu era insurmontabilă, însă Energia a jucat foarte slab şi timişorenii au zburdat pe teren obţinând una dintre cele mai lejere victorii din acest sezon. La 76-68, Darby a ratat dintr-o poziţie excelentă, americanul având o prestaţie mult sub posibilităţi la acest meci. În loc să revină la o diferenţă de 6 puncte, Energia a fost sancţionată pe contraatac cu o reuşită de trei puncte, iar diferenţa a crescut, ajungându-se la 81-68, însă trupa lui Petricevic nu s-a oprit până nu a trecut şi de o diferenţă de 20 de puncte, meciul terminându-se cu scorul de 96-75.

 Bombardament de trei puncte

Mult lăudata defensivă a Energiei a cedat din nou, ultimele partide disputate de trupa lui Constantinides spulberând şi acest mit. Echipa gorjeană nu a găsit antidotul pentru bombardamentul aruncărilor de trei puncte la care a fost supusă. Dacă la Astana a avut în Johnson un adevărat killer de la 3 puncte, acum a dat peste o echipă întreagă dispusă să ucidă speranţele într-un succes al Energiei aruncând din spatele semicercului. Campioni au fost însă Jovanovic şi Persic, cu 5, respectiv 4 reuşite, în total Timişoara marcând de 14 ori de la distanţă, faţă de cele doar 4 coşuri de trei puncte reuşite de gorjeni. Practic, BC Timişoara a câştigat aproape toate duelurile statistice, doar la aruncările de 2 puncte gorjenii având un procentaj mai bun decât gazdele, 61% faţă de 56%.

 Oboseala, alibiul perfect?

Energia poate invoca şi oboseala în căutarea unor explicaţii ale dezastrului de la Timişoara, însă există şi suficiente motive să credem că nu este vorba doar despre asta. Energia a mai pierdut încă două jocuri în acest sezon la diferenţe foarte mari în deplasare, ambele în tur, 92-72 cu U Transilvania Cluj şi 83-62 cu BC Mureş Târgu Mureş, ceea ce naşte multe semne de întrebare. Dealtfel, trupa lui Constantinides a fost destul de „cuminte” în deplasare, excepţie făcând doar la Piteşti, unde s-a impus cu 83-60, victoria obţinută în deplasare în faţa celei de-a doua echipe a Clujului fiind una firească având în vedere situaţia ardelenilor la data disputării partidei respective.

Chiar dacă antrenorul Constantinides pare convins că nu poate rata prezenţa în play-off, Energia trebuie să fie atentă şi să-şi planifice bine paşii în ceea ce a mai rămas din sezonul regulat pentru a nu rata un nou obiectiv, asta după ce a ieşit din cursa pentru Cupa României înaintea play-off-ului. Clasamentul este extrem de echilibrat, multe echipe din partea de jos a acestuia au obţinut succese surprinzătoare, iar diferenţa se poate face poate într-un singur meci, tocmai de aceea Constantinides ar trebui să trateze cu mai multă atenţie campionatul, fără însă a abandona total EuroChallenge, acolo fiind vorba doar de blazon, de imagine.

www.sportingorj.ro
Comentează!

3 Comentarii până acum

  • sarpe spune:

    ne au furat arbitrii!!

  • boian spune:

    E simplu cuvantul potrivit pentru acest antrenor penal mediocru asta e realitatea

  • ilici spune:

    La comentariul meu de acum cateva zile, un fan al baschetului, mai precis realgorj, a incercat sa scuze pe undeva jocul echipei si esecul suferit cu Astana, prin bugetul alocat celor doua echipe. Foarte adevarat! Sunt de acord ca trebuie sa-i dam Cezarului de-i al Cezarului! Dar sa mananci bataie de la Timisoara in halul acesta nu stiu daca exista scuze indiferent cat le-am cauta. Si parerea mea este ca antrenorul este total depasit si ca dincolo de faptul ca este un baiat de treaba, lucru demn de apreciat, echipa asta, in forma actuala ar fi putut sa fie undeva intre primele 4 din campionat. In opinia mea, acest campionat va fi un esec total in ciuda acelui milion de euri alocat de la CEO, in conditiile in care anul acest se vor taia sporuri, prime de vacanta, tichete, etc. si se vor concedia cel putin 2000 de oameni. Cineva trebuie sa plateasca pentru rezultate si sa speram ca vor fi demisi cei care nu si-au facut treaba, care au mentinut sau adus jucatori, inclusiv antrenor, nepotriviti penru obiectivul urmarit. Sa ne ajute Dzeu!

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.