RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Nikola Vasiljevic, primul fundaş central adus la Pandurii în această iarnă

/ 22 ianuarie 2015
După ce a tatonat piaţa transferurilor până acum, aducându-l doar pe Grecu, Pandurii a dat lovitura semnând cu Nikola Vasiljevic.

nikola pandurCu o gaură mare în centrul defensivei, acolo unde Pandurii nu avea nicio certitudine după ce Erico a fost operat la ligamente, iar în ceea ce-l priveşte pe Christou nu se poate estima încă nivelul la care va juca după ce şi el a fost supus unei intervenţii chirurgicale la sfârşitul anului trecut, oficialii gorjeni s-au orientat spre jucători tineri, dar şi cu experienţă, iar ţinta principală a fost sârbul Nikola Vasiljevic.

Jucător de talie, dar atletic, Vasiljevic a fost căpitanul celor de la OFK Belgrad şi a fost urmărit de gorjeni la trei partide din prima parte a campionatului. Jucătorul este pe placul conducerii şi, mai important, a fost şi pe cel al antrenorului Edi Iordănescu: “Noi l-am urmărit şi la jocuri, la faţa locului, dar şi antrenorul Edi Iordănescu a vizionat jocuri ale sale, pe DVD. Am văzut meciurile celor de la OFK Belgrad cu Partizan, cu Steaua Roşie Belgrad şi am căzut de acord că este jucătorul de care avem nevoie în centrul defensivei”, a declarat preşedintele Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.

 N-a venit liber de contract

Pentru aducerea lui Vasiljevic, Pandurii a trebuit să bage mâna în buzunar, jucătorul fiind, în momentul în care gorjenii au pus ochii pe el, sub contract cu OFK Belgrad. “Clubul nostru va achita suma de 150 de mii de euro echipei OFK Belgrad. Aveam nevoie de un jucător în zona centrală după ce acolo ni s-a accidentat destul de grav Erico da Silva, jucător care s-a operat în Ungaria. Mulţumim şi acţionarilor noştri care au înţeles că avem o problemă şi avem nevoie de bani pentru a o rezolva. Aveam nevoie de un jucător care să vină și să joace și să ne ajute în acest retur infernal. Vom mai aduce maxim un jucător, cel mai probabil tot un fundaș central”, a mai declarat Pîrvulescu.

Jucătorul de 23 de ani a avut în ultimul an şi jumătate prezenţe continue în garnitura celor de la OFK Belgrad, fiind înlocuit o singură dată în sezonul trecut şi o dată în acest sezon. Vasiljevic a mai fost curtat în această iarnă şi de Dinamo, iar în toamnă a fost în discuţii avansate cu CS U Craiova.

www.sportingorj.ro

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.