RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Greşelile lor şi greşelile noastre

/ 12 ianuarie 2015
Dincolo de arbitrajele ostile invocate de conducerea echipei de baschet a Energiei, care ar trebui analizate mai atent pentru a se găsi şi o cauză a acestora, trebuie văzute şi greşelile mari din jocul echipei gorjene.

l grigorasEnergia a avut în meciul de la Sibiu, dar şi în cel de pe teren propriu, momente în care practic nu a avut soluţii. Nu a fost în stare să repună mingea în joc, nu a avut posibilitatea de a dejuca stilul agresiv de pressing adoptat de sibieni, aşa că multe dintre atacuri s-au terminat fără a avea posibilitatea de a arunca la coş sau aruncând doar pentru a nu pierde posesia. Iar lucrurile astea trebuie văzute şi trebuie spuse! E drept, aşa cum spunea la un moment dat Constantinides, Popa Calotă i-a fost mai mult cămaşă lui Watson decât adversar şi trebuia să adune probabil vreo 12 faulturi, însă rolul antrenorului era să prevadă acest joc „murdar” al sibienilor şi să-l contracareze.

În plus, există jucători care sunt mult sub ceea ce oferă acum o parte dintre titulari. Glyniadakis a avut un retur şters spre slab la Sibiu după un debut cât de cât OK în partida tur, însă nu acolo au fost cele mai mari probleme. Sullivan este un jucător adus doar pentru a completa lotul, fără a aduce vreun plus în joc, la fel ca şi Minea, Aktaş şi chiar şi Vlaicu în multe momente, iar Karpelesz este într-o evidentă scădere de formă după acel coş marcat în ultima secundă în meciul cu ungurii din EuroChallenge. Nu în ultimul rând, reacţiile antrenorului Constantinides aduc, în unele momente, dezavantaje echipei. Numai raportându-ne la ultimele două meciuri, cipriotul a fost sancţionat de două ori cu antisportiv, cel din partida de la Sibiu putând fi considerat chiar momentul în care balanţa s-a înclinat decisiv în favoarea echipei adverse. Având în vedere că este antrenorul echipei, că a fost adus tocmai pentru experienţa pe care o are, Constantinides nu are voie să-şi expună echipa făcând astfel de erori!

Revenind la greşelile, intenţionate sau nu ale arbitrilor, şi tind să cred că nu sunt deloc feciorelnice, aşa cum spuneam la început, poate ar trebui găsite şi cauzele. Să nu uităm cum am început acest sezon, cu un memoriu făcut arbitrajului la partida cu Craiova. Până acum au mai fost făcute încă două. Trei în total. Ca să nu mai punem la număr „trasul la socoteală” de după meci neurmat şi de un demers oficial, scris, către federaţie. Pare destul de mult. Dacă aproape meci de meci vei sta cu gura pe arbitri şi observatori, probabil şi aceştia îşi vor face un gest reflex în a fluiera orice şi oricum numai să nu iasă în dezavantaj. Aici poate preşedinţii, de secţie şi de club, ar trebui să-şi intre în rol mai puternic şi să fie în stare să înfrâneze ieşirile finanţatorului. Acesta, de cele mai multe ori aţâţat, probabil cu interes, de persoane din anturaj, iese prea des în evidenţă prin declaraţii contra arbitrilor după ce ani de zile a fost „invizibil”, aşa cum ar şi trebui să fie, discret. A făcut-o şi la ultimul meci de la Târgu Jiu, în turul contra sibienilor, reproşându-i la final observatorului prestaţia arbitrilor uitând că, până la urmă, aceştia sunt în aceeaşi tagmă.

E drept, susţin de mai multă vreme că arbitrajul în baschetul românesc este mult în urma jocului prestat pe terenurile din Liga Naţională şi că ceva trebuie să se întâmple odată şi odată… Cei care acum au sărit ca arşi la maniera de arbitraj de la Sibiu nu ar trebui să uite cum eram arbitraţi la Târgu Jiu de acelaşi personaj macabru, Laurenţiu Grigoraş, în perioada în care aici evolua Silviu Lupusavei. Cu câtă satisfacţie sancţiona Energia, câtă plăcere i se citea pe chip provocând nu doar jucătorii ci şi spectatorii… Şi totuşi, calea de a schimba ceva în arbitrajul autohton trebuie să fie alta!

www.sportingorj.ro 

 

Comentează!

4 Comentarii până acum

  • Felix spune:

    Foarte bun acest articol!!bravo cristi…intradevar am fost facuti de arbitrii dar de ce s a ajuns aici????pt ca noi de la primul meci dim campionat am inceput cu memoriile si cu acuzele la arbitrii cand noi am condus cu 18 p pe craiova si am reusit sa pierdem….am observat ca aceste mare antrenor care este la enegia in diferite declaratii acuza arbitrajul si la meciul de la cluj:)))))) pai oameni buni…la cluj la un moment dat clujul ave 35 de p diferenta…..pai baiatul asta de la cipru care a antrenat el in cupele aste europene multe e sanatos la cap sa declare ca l au firat arbitrii????!!!!!??cat de bolnav si de penibil sa fie???????!?va spun eu…e un distrus de antrenor , un antrenor mediocru de duzina care a simtit prostie si nestinta acestui fenomen la oamenii de pe langa echipa si la cei care se ocupa de ea si face pe atotstiutorul……saracul e depasit…..el sa invete regula diferentelot de puncte in cupa romaniei sa pregateasca meciul c trebuie si sa nu mai traga echipa in jos cu iesitilr lui nervoase …si sa dea o noa in jocul noatru ca e haotic rau de tot…….

    • felix baumgartner spune:

      bai felix zis si sarpe, tu esti mare antrenor, se vede din comentariile tale.. esti ofticat ca te-au dat astia afara? aia ti-a fost valoarea prieteneeeee, sa-ti fie rusine !!

  • eu spune:

    In legatura cu Glyniadakis ar trebui precizat faptul ca in primul sfert i-au fost acordate 3 faulturi care dupa parerea mea nu au fost acordate conform regulamentului. Iar in legatura cu Sullivan iti dau perfecta dreptate, este adus sa completeze lotul si cred ca domnii din conducere ar fi facut bine sa il lase sa plece in iarna si sa aducem un roman cat de cat decent pentru a avea cu cine juca in campionat cand se odihneste sau are multe faulturi Karpelesz. Si cum ai spus trebuie sa recunoastem ca Grigoras a fost in permanenta impotriva noastra, el este arbitrul delegat in momentul in care Energia trebuie sa piarda

  • :) spune:

    Domnule Constantinescu, in articol ati spus ca a fost sanctionat cu antisportiv Constantinides..cred ca ati vrut sa spuneti fault tehnic.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.