RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia încheie anul 2014 cu victorie

/ 24 decembrie 2014

Gorjenii au depășit-o pe Gaz Metan Mediaș, scor 77-71, la capătul unei partide cu două jumătăti diametral opuse.

IMG_5931

Câștigătoarea Cupei României a tras cortina peste anul 2014 cu o ultimă partidă în fața propriilor suporteri. Aceasta a primit-o, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, pe Gaz Metan Mediaș, echipă ce a reușit să producă câteva din surprizele turului de campionat, dar care a sosit în orașul lui Brâncuși cu orgoliul rănit, după eșecul cu Timba Timișoara.

Primele două sferturi au curs doar într-o singură direcție, în favoarea Energiei. Nimic nu părea că va pune în pericol a șasea victorie a sezonului pentru trupa lui Constantinides. După pauza mare, însă, oltenii au ieșit mult mai relaxați de la cabine și ardelenii s-au apropiat treptat, pâna când au venit la doar o singură lungime de echipa gazdă. Conduși de ultimele puteri ale lui Watson, gorjenii și-au adjudecat, în cele din urmă, etapa a XIII-a, scor 77-71. Astfel, Energia Târgu Jiu încheie anul 2014 cu un succes sub privirile propriilor suporteri, aceștia ridicându-se, de-a lungul sezonului 2013/2014, respectiv turului sezonului în curs, la înălțimea performanțelor oferite de favoriți: câștigarea Cupei României și calificarea în grupele superioare ale competiției FIBA EuroChallange.

Pentru băieții pregătiți de cipriotul Antonis Constantinides urmează o scurtă vacanță, de o săptămână. Pe 31 decembrie, aceștia sunt așteptați din nou la Târgu Jiu, pentru ca pe 5 ianuarie, oltenii să înfrunte,, acasă, CSU Sibiu, în partida tur a sferturilor Cupei României.

” Trebuie să prezentăm felicitări jucătorilor pentru aceste patru luni. Acum, la final de an, aș dori să urez un Craciun fericit tuturor, orașului nostru, subliniez acest lucru, deoarece, după patru luni petrecute aici, simt că este și orașul meu. Toate cele bune! „, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.