RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Egal cu iz de înfrângere pentru Pandurii

/ 19 octombrie 2014
Criza Pandurilor se adâncește etapă cu etapă, oficialii se amăgesc cu câte un joc mai bun din când în când, însă rezultatele sunt catastrofale, echipa coboară spre liga secundă și soluțiile de redresare par a nu mai fi găsite nici de Grigoraș, cândva „cel mai tare din oraș”.

13Contra celor de la ASA Târgu Mureș, Pandurii a încercat din nou sistemul cu două vârfuri, dar ocaziile primei reprize au venit cu șuturi de la distanță. Roman a șters bara transversală cu un șut din lovitură liberă de la 21 de metri în minutul 38, însă cei care au deschis scorul au fost oaspeții, beneficiari ai unui autogol al lui Elton, gafeorul de serviciu în acest meci. Elton putea să închidă meciul după ce l-a pierdut pe drum pe Axente, dar acesta a lovit doar bara porții lui Gliwa și pauza a găsit un avantaj minim pe tabelă în favoarea ASA-ului. Matulevicius și Roman au ratat egalarea, iar Mureșan a trosnit bara cu un trasor de la mare distanță păstrând suspansul în meci. Momcilovic și-a adus aminte că știe să marcheze, a pus bine capul după centrarea lui Nicoară și scorul era din nou egal cu 11 minute înainte de final. Nimic nu s-a mai schimbat deși ambele echipe au mai avut ocazia de a modifica tabela, așa că meciul s-a încheiat cu un rezultat care nemulțumește ambele echipe. Pandurii se afundă tot mai adânc în mocirla din subsolul clasamentului, în vreme ce ASA Târgu Mureș nu a reușit să obțină cele trei puncte care ar fi ajutat-o să se poziționeze pe o trasă care să-i permită să tragă la cupele europene.

După acest nou rateu pe teren propriu, Pandurii devine campioană a egalurilor, la egalitate cu CSMS Iași în ceea ce privește numărul remizelor, dar și colegă de suferință cu echipa moldavă, în subsolul clasamentului, despărțite însă de cele doar două victorii reușite de gorjeni în acest sezon.

Pandurii Târgu Jiu – ASA Târgu Mureș 1-1 (0-1)
Stadion „Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 4.500

Au marcat: Momcilovic (min. 79) / Elton (min. 40 – autogol)

Pandurii: Gliwa – Pleașcă (min. 69 Predescu), Erico, Elton, Momcilovic – Iorga (min. 63 Buleică), Anton, Nistor, Shalaj (min. 46 Nicoară) – Roman, Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraș.

ASA: Stăncioiu – Feussi, Bejan, Balaur, Sepsi – G. Mureșan, Gorobsov – Hora, Goga (min. 81 Martins), Zicu (min. 65 Bumba) – Axente (min. 86 Henrique).

Cartonașe galbene: Erico (min. 66), Roman (min. 83) / Feussi (min. 50), Balaur (min. 78)

Arbitri: George Găman – Gabriel Stroe, George Neacșu.

Sursa foto: www.panduriics.ro

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.