RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Liviu Andrieș: „Este presiunea rezultatelor”

/ 1 octombrie 2014
Energia Târgu Jiu este în postura de a se gândi la evitarea retrogradării, chiar dacă nimeni din club nu vrea să vorbească despre asta în acest moment, unul în care echipa este pe penultimul loc, doar Suceava având mai puține puncte în clasamentul Ligii Naționale.

andries explica            Cu un singur succes în actuala stagiune și cu două înfrângeri extrem de dure la Odorhei și Constanța, Energia se află pe un teren minat, însă antrenorul spune că nu a primit semnale din partea conducerii cum că scaunul i-ar fi pus în pericol. În schimb, recunoaște că simte presiunea lipsei rezultatelor favorabile: „Este presiunea rezultatelor. Alte presiuni nu sunt, din câte știu eu. Antrenorul este ținut de rezultate, iar în momentul în care nu sunt rezultate, atunci principalul vinovat este antrenorul, dar nu mă tem. Principalul meu obiectiv este să fiu sănătos, în rest asta este viața antrenorului: ai rezultate, ești bine, nu ai rezultate, apar problemele. Cum e normal și firesc, apar și contestatarii”, a declarat Liviu Andrieș după eșecul usturător de la Constanța.

halasz          Interul Levente Halasz spune că nu doar pe umerii antrenorului ar trebui să apese această responsabilitate a rezultatelor nesatisfăcătoare din debutul campionatului: „În legătură cu “vinovații” pentru acest început de campionat, eu nu sunt de accord cu domnul antrenor. Nu doar antrenorul trebuie să fie considerat vinovat. Până la urmă, noi, jucătorii intrăm pe terenși noi jucăm. Eu zic că principalii vinovați suntem noi. Poate are și antrenorul vina lui, dar noi trebuie să câștigăm meciul pe teren, pentru că de luni până vineri antrenorul pregătește meciul, dar sâmbătă noi jucăm. Noi suntem cei care trebuie să câștigăm meciul”, a declarat jucătorul transferat în această vară din campionatul ungar. Acesta a mai declarat că presiunea îi face pe jucători să capoteze în situații clare de gol: „Nervii și presiunea duc la aceste greșeli din meci. După începutul slab de campionat, după ce am pierdut de la meci la meci, situația a devinit foarte grea și este dificil de ieșit din această stare de presiune. Când joci sub presiune, vrei să câștigi, cum este normal, dar în acele momente îți tremură mâna parcă și apar aceste probleme. Este nevoie să ne calmăm, să începem de la zero, să uităm ce s-a întâmplat până acuma, dar și să învățăm din aceste meciuri pe care le-am pierdut”, a mai spus Halasz.

Energia are la sfârșitul săptămânii un meci capital pe care nu are voie să nu-l câștige, sâmbătă primind vizita în Sala Sporturilor din Târgu Jiu a celor de la Poli Timișoara, o echipă aflată și ea în partea a doua a clasamentului, însă cu trei puncte mai mult decât echipa antrenată de Liviu Andrieș.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.