RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Cursuri de formare a arbitrilor de baschet, la Târgu Jiu

/ 23 septembrie 2014

Începând cu luna octombrie a anului curent, sub îndrumarea Asociaţiei Judeţene de Baschet Gorj, vor demara cursurile de formare a arbitrilor şi oficialilor sportului cu mingea la coş.

Cei care doresc să participe la aceste cursuri, trebuie să îndeplinească un minimum de condiţii, după cum urmează:

– să solicite înscrierea la curs printr-o cerere adresată Asociației Județene de Baschet Gorj;

– să fie apți pentru efort fizic, solicitat de prestarea activităţii de arbitru de baschet – adeverinţă de la medicul de famile;

– vârsta minimă a candidaților este de 16 ani;

– Sa fi absolvit sau să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ liceal sau universitar;

– să fie practicant al baschetului într-o formă organizată sau fost jucător al acestui sport.

Cursurile se vor organiza în conformitate cu Regulamentul Arbitrilor de Baschet din Romania și al Regulamentului Oficial al Jocului de Baschet, care s-au modificat începând cu acest an.

Mai multe informații despre acest subiect puteți obține de la preşedintele AJBG, Marius Vlaicu, sunând la numărul de telefon 0784.121.616.

De asemenea, pe această cale, arbitrii oficiali și divizionari de baschet din județul Gorj sunt anunțați că reuniunea Colegiului Județean de Arbitrii de Baschet Gorj va avea loc în fiecare zi de luni a săptămânii, la sala de şedinţe a Hotelului Sport, din incinta Stadionului „Municipal” Târgu-Jiu, ora 19:00.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.