RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Răduț: „Esențial este să obținem acum și prima victorie pe teren propriu!”

/ 6 septembrie 2014
Mihai Răduț spune că succesul Pandurilor de la Mediaș dă răgaz echipei gorjene să pregătească următoarele etape cu o doză mult mai mare de liniște, dar și încredere, cele trei puncte puse în clasament aducând și moralul de care jucătorii aveau nevoie.

6           Liniște și încredere, acestea sunt coordonatele de care echipa Pandurilor avea nevoie și pe care acum pare să le aibă. Cel puțin asta susține Mihai Răduț, unul dintre puținii jucători ai echipei gorjene care au evoluat cât de cât constant în acest debut de sezon: „Eu cred că s-a schimbat ceva în echipă după prima victorie a sezonului. Mai ales la moralul jucătorilor, acum au mai multă încredere în ei. Momentan putem să ne pregătim și mai liniștiți… ”, a declarat mijlocașul transferat în această vară definitiv de la Steaua. Acesta nu poate spune dacă ar fi fost sau nu mai bine ca meciul cu Petrolul să se fi jucat acum, însă important e ca la ora disputării partidei toți jucătorii Pandurilor să fie apți: „Eram pe o pantă ascendentă obținând victoria de la Mediaș, iar ei au câteva absențe importante. Însă, va fi important acum, ca la ora jocului să fim nou în plenitudinea forțelor ca să ne trecem din nou în cont cele trei puncte”, a mai spus Răduț.

Este încrezător

Pe panduri, după cantonamentul de la Curtea de Argeș, îi așteaptă două meciuri extrem de dificile și, în același timp, importante. Elevii lui Grigoraș vor primi vizita Petrolului, o echipă rănită după eliminarea din Europa League și eșecul de pe teren propriu cu CFR Cluj, după care vor merge la Giurgiu, echipă care a luat locul Pandurilor în ceea ce privește reprezentarea României în Europa League. Răduț crede că echipa sa are suficientă calitate pentru a obține rezultate bune în aceste meciuri: „Noi în fiecare meci ne gândim să câștigăm, dar important e să jucăm cât mai bine. Iar dacă jocul va fi în cele două partide, cu Petrolul și Astra, la nivelul așteptărilor, atunci cu siguranță vom avea parte de rezultate bune. Cu Petrolul vom juca acasă, e clar că ne dorim să câștigăm, e cel mai important meci, iar la Astra rămâne de văzut ce se va întâmpla. Obiectivul esențial pentru noi este să obținem acum și prima victorie de pe teren propriu. Și chiar cred că avem calitățile și resursele necesare să reușim acest lucru”, a mai declarat Mihai Răduț.

Vor un amical

Stagiul de pregătire, unul destul de lung, comparabil chiar cu stagiile petrecute de gorjeni în Austria, se dorește a fi completat și cu un meci amical. Conducerea gorjenilor poartă discuții cu reprezentanții unor echipe din eșaloanele inferioare, în perioada următoare urmând a fi stabilit un adversar: „Noi am dori să jucăm un meci amical marți, cel târziu miercuri. Sunt discuții care se poartă acum, vedem cum se finalizează. Ne dorim o echipă de liga a 2-a sau a 3-a pentru că vrem un meci mai ușor”, a declarat președintele Pandurilor, Mihai Prunariu.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.