RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Revine Breeveld! Deocamdată tot la Pandurii

/ 29 iulie 2014
Mijlocașul la închidere Nicandro Breeveld a lipsit de pe teren în primele meciuri jucat de Pandurii în acest sezon, însă el ar putea fi din nou pe teren începând cu partida de duminică.

IMG_3345„Săptămâna trecută m-am antrenat singur, acum fac cu echipa. Sunt pregătit. Fiecare jucător vrea să joace, dar, din păcate, eu nu am putut să joc. Acum sunt apt, mă antrenez şi pot să joc”, spune Breeveld despre situația sa medicală. Legat de eventualul său transfer la Steaua, olandezul cu origini surinameze spune că mingea este în terenul conducerilor celor două cluburi, el dorind să facă pasul spre echipa care luptă pentru a evolua în Champions League: „Fiecare jucător vrea să facă un pas înainte. Şi eu vreau să-l fac. Aştept să văd cum se finalizează. Ştiu că sunt discuţii, conducerea ştie mai multe”, a mai spus Breeveld. Colegul său de linie, Paul Anton, crede că Steaua ar face o mutare bună dacă l-ar lua pe Breeveld, dar și că Pandurii ar fi mai puternică cu el în echipă: „Dacă Breeveld merge la Steaua, cei de acolo vor face un transfer foarte bun. Nic este un jucător bun, de valoare, va ajuta mult Steaua. Îi ţin pumnii, îi urez baftă, dacă se face bine, dacă nu îi ţin pumnii să joace bine aici şi să ne ajute”, a declarat Anton. Acesta nu mai crede în zvonurile ce-l puneau și pe el pe lista campionilor: „Nu ştiu dacă am fost pe lista Stelei, eu nu am discutat cu ei. Poate au fost doar speculaţii, nu a fost nimic serios”, a conchis căpitanul Pandurilor.

www.sportingorj.ro
 
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.