RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Gilortul a făcut eventul!

/ 9 iunie 2014
Campioana Gorjului din acest sezon, Gilortul Târgu Cărbunești, s-a impus și în a doua competiție orgaznizată de AJF Gorj câștigând Cupa României după o victorie cu 2-0 (0-0) în fața celor de la Vulturii Fărcășești.

 premiere carbunesti           Duminică, la Bustuchin, în organizarea autorităților locale și a Asociației Județene de Fotbal Gorj s-au desfășurat atât finala Cupei României, faza județeană, cât și Cupa AJF – Succes, care a opus cele două câștigătoare ale seriilor din Liga a 5-a. La acest eveniment fotbalistic gorjean au participat în calitate de invitați președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, vicepreședintele CJ Gorj, Ciprian Florescu și prefectul de Gorj, Alin Văcaru. Fiind vorba de un cuplaj fotbalistic, cum de multă vreme nu s-a mai întâmplat în Gorj, deschiderea a aparținut noilor promovate în Liga a 4-a, care au oferit celor circa 600 de spectatori veniți să asiste la eveniment un meci spectaculos, cu șase goluri. Avântul Bărbăteşti a câștigat prima ediție a Cupei AJF-Succes învingând pe Triumful Borăscu cu scorul de 5-1 (2-0). De trofee s-au bucurat ambele echipe, de premiere ocupându-se președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, şi Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin. Un alt trofeu acordat de AJF Gorj pentru sezonul recent încheiat a fost ridicat deasupra capului de Adrian Tarhat, de la Gilortul Târgu Cărbunești, acesta fiind golgheterul campionatului ligii a 4-a, cu 31 de reușite. Din păcate, vremea nu a ținut până la sfârșit cu fotbalul, a doua repriză a finalei Cupei României disputându-se pe o ploaie torențială însoțită de tunete și fulgere, ploaie care nu s-a oprit până la final, premierea făcându-se în Sala de Sport din apropierea terenului de fotbal.

 Organizare bună a evenimentului

Asociația Județeană de Fotbal Gorj a ales ca finalul sezonului să fie organizat la Bustuchin, acolo unde Petrolul deține de curând un teren de fotbal foarte bun. Primarul Ion Ciocea a ținut să demonstreze că la Bustuchin nu doar terenul este la superlativ, ci și organizarea și a făcut ca toate lucrurile să meargă ca la carte. De organizare a fost foarte mulțumit și antrenorul echipei care a realizat eventul în acest an, Gilortul Târgu Cărbunești: „A fost o alegere inspirată a celor de la AJF Gorj, care au decis ca această finală să se dispute la Bustuchin. Totul a fost perfect acolo, în ultima vreme s-au organizat foarte bine și au oferit condiții foarte bune pentru finala Cupei României. A venit foarte multă lume la meci, spectatori dornici de a vedea un spectacol fotbalistic de calitate și cred că a fost mulțumită toată lumea la final”, a declarat Sorin Găman.

 An bun pentru Gilortul

Ca și în sezonul trecut, Gorjul are și acum o echipă care a adunat trofeele, Gilortul Târgu Cărbunești câștigând mai întâi campionatul, apoi și Cupa României, după event sperând și la obținerea biletelor către Liga a 3-a în urma barajului ce-l va susține contra campioanei Mehedințiului.

Antrenorul Gilortului a apreciat evoluția din acest sezon a adversarei din finala cupei, cu mențiunea că aceasta a jucat în ultimul meci al sezonului ceva peste limita regulamentului: „A fost un meci interesant și țin să felicit echipa Vulturii Fărcășești pentru drumul parcurs în Cupa României. În finală au jucat cam dur, iar noi am evitat să le intrăm în joc pentru a evita suspendările care puteau să apară și care ne-ar fi afectat în meciul de baraj pentru promovarea în liga a 3-a”, a declarat Sorin Găman. Acesta are și două direcții înspre care-și trimite felicitările, mai întâi spre jucători, apoi spre oamenii care au susținut echipa în acest sezon: „Suntem bucuroși că am făcut eventul și pentru acest eveniment trebuie să le mulțumesc jucătorilor. Au fost ascultători, am avut momente mai dificile pe parcursul acestui sezon când unii jucători au fost ușor nemulțumiți pentru că jucau prea puțin. M-au ascultat și acum e bine, au jucat cu pasiune. Trebuie să le mulțumesc pentru susținere și primarului Mazilu, viceprimarului Călina, domnului Birău, domnilor Cocheci și Luntraru precum și unor oameni de afaceri din zonă care ne-au sprijinit și sper să ne susțină și în continuare”, a mai declarat Găman. În final, gândurile antrenorului Gilortului s-au oprit asupra unui fost coleg al său din perioada în care juca pentru echipa fanion a județului, Pandurii, Vasile Nanu: „Țin să dedic acest event fostului meu coleg Vasile Nanu, plecat recent dintre noi mult prea devreme… M-am gândit la el în aceste ultime zile și vreau să-i dedic lui aceste două trofee câștigate de Gilortul Târgu Cărbunești în acest sezon”, a încheiat tehnicianul Gilortului.

Pentru ca sezonul bun al Gilortului să se transforme într-unul perfect este însă obligatoriu ca pe 21 iunie, la barajul pentru promovare în Liga a 3-a, echipa gorjeană să treacă de Minerul Mehedinți. AJF Gorj are o tradiție bună în ultimii ani la meciurile de baraj, patru din ultimele șase campioane reușind să se impună în meciurile de stabilire a echipelor ce urcă în eșalonul superior.

 www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.