RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Internațional Bălești a învins liderul la județ

/ 28 aprilie 2014

Gilortul Târgu Cărbunești a înregistrat în ultima etapă din campionatul județean al Ligii a IV-a prima înfrângere din acest sezon. Trupa lui Sorin Găman a cedat chiar la Târgu Cărbunești, scor 2-3, în fața echipei de pe locul 3, Internațional Bălești.

balesti carbunesti            Antrenorul liderului Ligii a IV-a gorjene consideră normal ca în viața unei echipe să intervină și astfel de momente și nu face o tragedie din acest eșec. „Am pierdut, asta este, și înfrângerile fac parte din joc. Am făcut campionatul mai atractiv, este o competiție frumoasă. Noi am avut în continuare probleme de lot, am avut 7 jucători accidentați, lucru care ne-a obligat să jucăm cu doi jucători cu entorsă și cu mulți jucători de rezervă juniori, jucători pe care i-am introdus pe teren pe final de joc. Am dominat, am avut ocazii și noi, dar și ei”, a declarat Sorin Găman după prima înfrângere suferită de Gilortul în acest campionat. Tehnicianul echipei din Târgu Cărbunești spune că atât el cât și elevii săi se gândesc acum mai mult la barajul de promovare pe care speră să-l joace și să-l și câștige pentru ca din sezonul următor Gorjul să aibă o nouă echipă în Liga a III-a: „Noi avem un alt program, ne pregătim pentru a merge la baraj, sperăm totuși să nu pierdem locul 1 pe care îl deținem acum. De săptămâna viitoare vom intra într-un program special de pregătire pentru a ataca promovarea la baraj”, a mai declarat Sorin Găman. Jocul de la Târgu Cărbunești a fost unul extrem de animat și spectaculos, cel puțin ca desfășurare a scorului. Oaspeții au condus cu 1-0, apoi gazdele au întors rezultatul preluând conducerea cu 2-1, dar în ultimul sfert de oră Internațional Bălești a mai înscris de două ori, reușite care au condus la un succes pe terenul liderului.

De cealaltă parte, învingătorii au și ei gândul în altă parte, Dan Vasilică, antrenorul Internaționalului, spunând că țelul său și al grupării din Bălești este în acest sezon câștigarea campionatului de juniori: „Ceea ce vrem noi în acest sezon este să câștigăm la juniori, acolo unde suntem pe primul loc la județ, și vrem să depășim zona”. Legat de partida câștigată la Târgu Cărbunești, Dan Vasilică spune că a fost una frumoasă, în care a încercat să joace deschis: „Așa cum am făcut-o mereu, și anul acesta și sezonul trecut, contra celor de la Știința Turceni, am dorit să încercăm să jucăm un fotbal cât mai plăcut, să jucăm deschis. Recunosc că mă așteptam să avem un început mai bun, chiar dacă am reușit să deschidem scorul. Apoi s-a văzut și pregătirea fizică, pentru că în fotbal dacă vrei, trebuie să și poți, iar noi suntem singurii la județ care lucrăm zi de zi”, a încheiat Dan Vasilică.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.