RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia nu mai poate evita Asesoft-ul

/ 31 martie 2014

Energia Rovinari a câștigat fără probleme meciul cu Farul Constanța, scor 97-59, dar nu a reușit să evite confruntarea cu Asesoft Ploiești în primul tur al play-off-ului.

2           Echipa gorjeană mai are de disputat un singur meci din sezonul regulat, cel de acasă cu CSM Oradea, însă nimic nu mai poate schimba configurația clasamentului în zonele ce o privesc, adică locul 1 și locul 8. Echipa din Oradea este singura echipă care ar putea egala Asesoft-ul dacă ar câștiga la Târgu Jiu și trupa lui Arnautovic ar ceda acasă în partida cu Craiova, dar ploieștenii au avantajul rezultatelor directe, de două ori câștigători în sezonul regulat în meciurile cu CSM, așa că Asesoft are deja locul 1 asigurat. În aceste condiții, după ce Energia va întâlni Asesoft-ul în semifinalele Cupei României, la Final Four-ul de la Ploiești din perioada 11-13 aprilie, baschjetbaliștii echipei gorjene vor avea parte de o serie de cel puțin trei meciuri cu campioana en-titre în play-off.

Ultimul meci din sezonul regulat pentru Energia, cel cu CSM Oradea, este programat a se disputa sâmbătă, la Târgu Jiu, cu începere de la ora 18:00, partida fiind transmisă în direct de Digi Sport.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • o intrebare spune:

    Daca bate Energia (pe Oradea)si Craiova pierde (cu Asesoft) nu terminam la egalitate de puncte si avem avantaj in meciurile directe am batut acasa la mai mult de 1 punct cat am batut in deplasare (stiu ca si Pitestiul are un meci usor cu chiajna si nu o sa termine la egalitate cu cele 2 echipe de mai sus sa se faca clasament din 3)? Daca nu e asa corectati-ma va rog!

    • La baschet se acorda un punct la infrangere si doua la victorie. Astfel, cu o victorie Energia ar ajunge la 41 de puncte (39+2), in vreme ce Craiova va avea 42 (cele 41 dinaintea ultimei etape + 1 punct primit la infrangere), deci Craiova este in fata Energiei si in situatia pe care ati descris-o. Doar Pitestiul mai poate face 41 de puncte, dar este foarte putin probabil, nimeni nu ia in calcul aceasta probabilitate.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.