RSS post comments feeds rss email feeds twitter

În sfârșit, victorie!

/ 22 martie 2014

Pentru Pandurii perioada de secetă s-a încheiat în Groapă, acolo unde gorjenii au condus de trei ori, dar și-au asigurat victoria abia în ultimele secunde ale meciului cu Dinamo câștigând cu 3-2.

IMG_0550            Argentinianul Giusti a deschis scorul în minutul 5 cu o execuție frumoasă după o recuperare făcută de Distefano și o pasă primită de la acesta în interiorul careului dinamovist. Giusti putea să facă 2-0 pentru Pandurii în minutul 36, dar reluarea sa spectaculoasă a trecut puțin pe lângă vinclu. Dinamo a egalat pentru prima dată prin Bilinski în minutul 70, dar s-a bucurat doar 7 minute, până când Momcilovic l-a învins din nou pe Bălgrădean după o centrare a lui Ciucur. Defensiva pandură a mai cedat o dată, Bilinski a realizat dubla cu un șut de la 20 de metri după ce a scăpat de marcajul lui Christou și finalul a fost extrem de încins. Bud și Buleică puteau marca, dar au ratat din poziții bune, la fel și Dinamo a ratat prin Bilinski și Șerban, golul victoriei Pandurilor sosind la ultima fază a meciului, în al patrulea minut de prelungiri, când Nistor a centrat din lovitură liberă, iar Elton a înscris cu capul.

Pandurii a făcut un prim pas extrem de important spre îndeplinirea obiectivului pe termen scurt stabilit de conducere și s-a repus pe o poziție bună pentru atacarea obiectivului principal, clasarea pe o poziție de cupe europene.

Dinamo București – Pandurii Târgu Jiu 2-3 (0-1)

Stadion „Ștefan cel Mare”, București, spectatori: 5.000

Au marcat: Bilinski (min. 70 și 82) / Giusti (min. 5), Momcilovic (min. 77), Elton (min. 94)

Dinamo: Bălgrădean – L. Rus, Dr. Grigore, Durimel, St. Filip – Boubacar (min. 31 Elton), C. Munteanu (min. 70 Șerban) – V. Lazăr, C. Matei (min. 45 Bilinski), Rotariu – Ţucudean. Antrenor Flavius Stoican.

Pandurii: Gliwa – Pleaşcă (min. 74 Sipo), Christou, Erico, Momcilovic – Elton, Breeveld – Buleică, Distefano (min. 88 Nistor), Ciucur – Giusti (min. 59 Bud). Antrenor: Cristi Pustai.

Cartonașe galbene: C. Munteanu (min. 64), Rus (min. 69)

Cartonaș roșu: D. Bratu (min. 66)

Arbitri: Cristi Balaj – Octavian Şovre, Marius Marchidanu. Adiționali: Dragoş Istrate şi Cătălin Buşi.

www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!

3 Comentarii până acum

  • gorj spune:

    stanca trebuie sa revina in poarta!!!!!!!! felicitari pentru victorie!!!!!!

  • gabi spune:

    Bravooo…hai ai mei…bravoooo…catzeilor…miau,miau ,miau…de la 1 aprilie sa aveti `CIP`…toti ,ca va iau hingherii…chiar de pe strada …pe unde umblati voi…sau de pe maidan…ca sunteti maidanezi,nu?…

  • vasi spune:

    joc modest cu 3 suturi pe poarta,gafe de toata jena ale lui paraschevas,gliwa sau pleasca care pare tot mai aerian.Am bubuit mingile ca pe vremea lui cartu ,nu am legat jocul iar golurile au fost numai pe greseala adversarului,care a avut la 2-2 un penalty.Ne vom convinge cu cfr ca suntem aceeasi echipa modesta de pluton….In mandatul lui pustai nu vom juca decat la noroc si sansa,fotbal va fi cu lingurita…

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.