RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Apar primele măsuri la Pandurii!

/ 18 martie 2014

Președintele Mihai Prunariu spune că Pandurii are ghinion, dar este de părere și că trebuie luate câteva măsuri care să-i trezească pe jucători înainte de a nu fi ratat complet obiectivul, acela de a merge din nou în cupele europene.

prunariuDiscuțiile au început imediat după meci, au continuat târziu, în noapte, și au continuat și astăzi, decizia luată fiind în primul rând una financiară: „Am discutat după acest meci și am stabilit că o să blocăm salariile și primele, toate, până la următoarele victorii și am stabilit pentru următoarele trei meciuri un obiectiv de cinci puncte”, a declarat Mihai Prunariu. Acesta a menționat că decizia este una în care au fost consultați atât președintele executiv, cât și antrenorul: „Împreună cu Eugen Pîrvulescu și Cristi Pustai am avut o discuție, am lămurit niște aspecte și am fixat niște obiective. Împreună am luat aceste decizii”, a completat Prunariu.

De situația actuală a echipei, Prunariu nu găsește un singur vinovat spunând că este vorba de o vină colectivă, fără a uita însă să menționeze o situație pe care o consideră inacceptabilă: „Toată lumea e de vină! Avem și ghinioane, ce să facem dacă nu intră mingea în poartă? Aud că strigă lumea „Marin Condescu, Marin Condescu!”. Păi, o să-l băgăm pe teren, să vedem dacă o să dea gol. Uităm câți jucători am vândut de la Pandurii, uităm că am dat 7-8 jucători de națională și alți jucători extrem de importanți i-am pierdut. Iar noi, la club, n-am adus jucători, am cumpărat mașini… Nu o să putem să punem mașina să joace pe teren. Astra a transferat anul trecut jucători de 4 milioane de euro, noi am cumpărat mașini de peste un milion de euro”, a încheiat președintele Pandurilor.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • valmar spune:

    asta nu e scuza mihai.Incepem capania electorala cum ca ceilalti au facut si au dres.Nu asa se conduce o echipa.Uita-te ca nu mai joaca nimic ,nici macar ce juca asta toamna.Tu cezi ca aici conduci asociatia judeteana de fotbal .Te inseli daca crezi asa ceva.O sa-i faceti statuie lui CONDESCUO sa vin sa-i dau abonamentul lui Pirvulescu sa priveasca el ce joc penibil avem.

    • hagi spune:

      in toamna era eric, valmar,ceea ce nu se spune este ca fosta conducere a vandut tot ce se putea vinde si nu a cumparat nimic dar nici bani in cont nu a lasat

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.