RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Băcilă a reziliat contractul cu Pandurii

/ 24 februarie 2014

Cosmin Băcilă nu mai este jucătorul Pandurilor, acesta ajungând în cele din urmă la o înțelegere cu conducerea clubului cu privire la rezilierea contractului său, ce era scadent în vară. Băcilă va juca în acest retur la FCM Târgu Mureș, echipă care-și propune promovarea în Liga 1.

bacila reunire            Președintele Pîrvulescu a anunțat despărțirea de jucătorul care în urmă cu două sezoane și-a rupt piciorul într-un meci contra Stelei, accidentare după care doar foarte rar a mai prins prima echipă, iar din vară era doar în vederile echipei secunde. „Îi mulţumim lui Cosmin Băcilă pentru tot ceea ce a făcut pentru Pandurii Târgu Jiu. Am încheiat contractul pe cale amiabilă. Este un băiat de caracter, unul din cei care chiar şi-au rupt oasele pentru această echipă. Sunt sigur că va rămâne tot timpul în inimile suporterilor, dar şi ale noastre pentru ceea ce a făcut pentru Pandurii. În viaţă  apar şi astfel de momente în care te desparţi, dar am convingerea că acest băiat va mai avea un cuvânt de spus în fotbal. Probabil unde va pleca va avea ocazia să arate că este un jucător bun de fotbal. Îi urez multă baftă şi sănătate”, a declarat președintele Pandurilor.

Băcilă a ajuns la Târgu Jiu împreună cu „lotul Internațional” și a fost jucător de bază al Pandurilor până la dubla fractură suferită în meciul cu Steaua. Pentru Pandurii, Băcilă a jucat în Liga 1 în 38 de partide reușind să înscrie două goluri.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.