RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia a pierdut la Sibiu și lupta pentru play-off se ascute

/ 3 februarie 2014

Energia Rovinari nu a putut face surpriza la Sibiu, CSU Atlasib învingând cu 75-71 (25-17, 13-19, 19-13, 18-22) în urma unei partide în care gorjenii au împletit din nou sublimul cu ridicolul.

9Partida a fost una echilibrată, cu perioade de dominare împărțite de cele două echipe, din păcate pentru gorjeni gazdele reușind să „negocieze” mai bine finalul de meci. Sibiul a condus în mare parte ostilitățile, a avut și un avans de 11 puncte, dar Energia a revenit în mai multe rânduri. Prima dată a reușit să revină și chiar să egaleze în sfertul 3, scor 44-44, pentru ca în sfertul 4 să reușească o nouă revenire de efect, de la 61-49 la 72-69, asta și datorită unor aruncări de trei puncte de senzație reușite de grecul Kakaroudis, care a strâns 9 puncte în doar câteva minute. Cu un minut și 11 secunde înainte de final tabela indica 74-71 și Energia păstra șanse la victorie, dar a ratat exasperant. Darby a forțat o pătrundere și a pierdut mingea, apoi Karpelesz a ratat două libere pentru ca în ultimă instanță Darby să rateze și o aruncare de trei puncte.

Interesant este faptul că Energia a câștigat duelul statistic cu Sibiul la aproape toate capitolele având procentaje mai bune la 2 și 3 puncte, dar a pierdut clar duelul la posesii pierdute, 8 Sibiul și 15 pentru trupa lui Nini, aceasta fiind poate și cauza eșecului de la Sibiu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.