RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Energia a învins și Potaissa

/ 18 ianuarie 2014

Energia Pandurii Târgu Jiu a reușit să se impună și în al doilea meci disputat în acest sfârșit de săptămână, elevii lui Andrieș impunându-se greu, după o primă repriză foarte slabă, în fața celor de la Potaissa Turda, scor 29-27 (10-17).

2Echipa gorjeană, care încă acuză faptul că vine după o perioadă de acumulări fizice intensă, a început meciul extrem de slab, primul gol fiind marcat de elevii lui Andrieș abia în minutul 8. Și ultimele zece minute ale primei reprize au fost dezastruoase, Potaissa reușind să se desprindă la șapte goluri, scor 10-17 după primele 30 de minute de joc. Pauza, una în care a intervenit și președintele secției de handbal, Andrei Maioreanu, a adus schimbarea dorită, atitudinea a fost alta, iar realizările au început să apară. Pe fondul unei bune evoluții a lui Șelaru, în ultimele 20 de minute  de joc și a unui joc bun de contraatac, Energia a reușit să întoarcă spectaculos scorul, egalând în minutul 49, scor 22-22, după care a luat chiar un avans de cinci goluri, 27-22. Potaissa a avut 17 minute negre între minutele 39 și 56, perioadă în care a înscris un singur gol.

Cele mai multe goluri, câte 7, au fost înscrise de Acatrinei și Mledenciu, de la Energia, și Dediu, de la Potaissa.

Meciurile cu Poli Timișoara și Potaissa Turda, ambele câștigate, au fost ultimele înaintea reluării campionatului pentru Energia, care va juca la sfârșitul săptămânii viitoare cu HC Baia Mare.

www.sportingorj.ro

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)
*

Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.