RSS post comments feeds rss email feeds twitter

S-au împiedicat de „lanternă”

/ 1 decembrie 2013

Tribune triste, fotbal trist. Așa se poate caracteriza meciul de la Brașov dintre Corona și Pandurii, unul în care gorjenii au pierdut două puncte mari în lupta pentru podium.

IMG_4207În lupta cu „lanterna roșie” din Liga 1, Pandurii putea începe cu un gol marcat în primul minut în poarta Coronei, dar Sipo a fost egoist și nu i-a pasat în fața porții, unde Eric era gata de a pune latul. În replică, în minutul 4, Brata și-a păcălit fostul coleg de la Pandurii, pe Pleașcă, iar fundașul gorjenilor a faultat în suprafața de pedeapsă. Buș a transformat de la punctul cu var, și Pandurii pleca cu un gol în minus din startul partidei. Libanezul Shamsin, titularizat surprinzător de Pustai, a fructificat o centrare bună a lui Nicoară și o ieșire pe sub minge a lui Marc și tabela indica din nou un scor egal. Apoi meciul a fost criogenat, doar câteva raiduri semnate de Nicoară sau Braganca încălzind din când în când atmosfera tribunelor golașe de sub Tâmpa. Pandurii putea intra în avantaj la cabine, dar în prelungirile primei reprize, după o centrare bună a lui Pleașcă, în spatele fundașilor, a fost preluată prost de dos Santos, care a ajuns lângă linia de fund și faza s-a stins.

Repriza secundă a conținut foarte puține elemente legate de fotbal. Unul ar fi eroarea arbitrului asistent Mitruți, care l-a oprit în minutul 49 pe Breeveld din drumul spre gol pentru un offside văzut doar de el. dos Santos a fost și el egoist în minutul 56 și a șutat din unghi în loc să centreze în fața porții, unde Shamsin era singur și gata să ducă Pandurii în avantaj. După ce Anton a fost eliminat destul de ușor în minutul 66, iar meciul putea degenera în minutul 89. Chirciu nu a înapoiat balonul după o minge de arbitru în urma problemelor mediale suferite de Braganca, jucător pe care l-a și înlocuit, și jucătorul Coronei s-a dus glonț spre poarta pandură. Christou și Stanca au rezolvat faza, dar apoi a urmat un meleu din care Stanca și Popa s-au ales cu cartonașe galbene, însă și Christou putea fi chiar eliminat pentru un gest lipsit de fair-play. În prelungiri, Eric a șters bara transversală cu un șut din 9 metri, iar Pandurii a pedalat în gol la Brașov, într-un meci în care ultima clasată din Liga 1 a pus destule probleme trupei lui Pustai.

Corona Brașov – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-1)

Stadion „Tineretului”, Brașov, spectatori: 200

Au marcat: Buș (min. 4 – penalti) / Shamsin (min. 18)

Corona: Marc – Burlacu, Tudose, Damian, V. Munteanu – Dâlbea, Vranjkovic – Braganca (mnin. 88 Chirciu), Neacșa (min. 79 Popa), Brata – Buș (min. 73 Miranda). Antrenor: Ionel Gane.

Pandurii: Stanca – Pleașcă, Christou, Mamele, Sipo (min. 37 Momcilovic) – Anton, Breeveld – Shamsin (min. 79 Adrovic), Eric, Nicoară – dos Santos (min. 69 Elton). Antrenor: Cristi Pustai.

Cartonașe galbene: Neacșa (min. 9), Dîlbea (min. 15), Popa (min. 90) / Sipo (min. 23), Anton (min. 59 și 66), Breeveld (min. 80), Stanca (min. 90), Adrovic (min. 90+4)

Cartonaș roșu: Anton (min. 66)

Arbitri: Sebastian Colțescu – Bogdan Velicu, Daniel Mitruți.

www.sportingorj.ro

Comentează!

6 Comentarii până acum

  • gabi spune:

    Ce echipa slaba avem ,ma mir ca am facut 28 de puncte…Si nea Pustai asta merge numai pe ghicite cu ehipa,nu-i simte deloc!Slabi…echipa de locul 6.7…

    • GORJ spune:

      DACA NU IL TREZESTE CINEVA IN TIMPUL MECIULUI PE adormitul de pustai terminam pe locurile 8-10! un antrenor mediocru care isi arata limitele transferi golgeterul muntenegrului – o stanca de jucator si tu cu dioptriile triplate joci cu anonimul de DO SANTOS care fuge ca bezmeticu pana pierde mingea!!! Pleasca saracu e nevinovat la fel ca si Cristea ISTORIA locului 2 de anul trecut se va repeta atunci cand STEAUA va mai castgia CUPA CAMPIONILOR – deci niciodata cel putin nu cu PUSTAI!!

    • vasya spune:

      Ti se pare taica.Nu avem rezerve de valoare.Asta e buba.Dar se speram ca Mos Craciun va veni cu cadouri de valoare in sanul echipei.La multi ani ROMANII si sa auzim de bine!

  • Ionut spune:

    Inca nul vede nimeni pe penibilul de nicoara un inpiedicat care ne manca meciuri in loc sa centeze da la poarta si invers,pustai a gresit total echipa.Totusi sper si am vazut ca dl condescu a vazut ca sunt unii de umplutura pe la echipa si are de gand sa aduca 3-4 jucatorii de fotbal ,noroc bun.

    • vasi spune:

      nu poti emite pretentii cu jucatori de duzina.Au fost cativa destul de penibili ca santos,nicoara pleasca,paraschevas sau breveld.Nu ai jucatori de calitate ,nu ai pretentii.Oricum la ce lot avem cred ca locul 7-8 este de ajuns.Cred ca condescu experimenteaza noua ferma pe echipa de fotbal,adica a creat o adunatura de jucatori pestriti si fara calitate.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.