RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pustai vorbește despre infirmeria pandură

/ 15 noiembrie 2013

Pustai speră ca timpul să vindece rănile și cât mai mulți dintre jucătorii accidentați ai Pandurilor să poată reveni pe gazon pentru meciul cu Steaua.

pustai bancaÎn acest moment, infirmeria este plină la Pandurii. Stanca a acuzat o miozită la meciul cu Fiorentina, iar Mingote s-a tăiat la mână, dar Pustai speră ca amândoi să poată efectua antrenamente normale de luni. Nu doar portarii au probleme, ci și jucătorii de câmp. Ungurușan, Erico, Mamele, Paulinho, Alex dos Santos și Rubio au și ei probleme, iar în calcul nu mai sunt luați în acest final de sezon de toamnă Predescu și Matulevicius, ale căror probleme medicale nu-i lasă să se apropie de gazon până la primăvară: „Unguruşan revine de luni, dar într-un ritm mai domol şi cred că va fi apt de joc cu Steaua, Erico nu cred că revine, are o problemă mai gravă, o ruptură musculară mai mare. Cred că dos Santos ar putea reveni, poate și Mamele, iar Paraskevas revine după suspendare. Alex dos Santos are entorsă și nu ştim cum va evolua. Diego Rubio va pleca la Lisabona, trebuie văzut de medicii de la Sporting. Aşa este cu jucătorii împrumutaţi, aşa e normal, pe o accidentare mai gravă trebuie să-l vadă şi proprietarul”, a trecut antrenorul Cristi Pustai în revistă agenda medicală a Pandurilor.  Acesta a adăugat că de la antrenamente îi mai lipsește un jucător, însă este vorba de o convocare la echipa națională, Sipo fiind chemat la naționala Guineei Ecuatoriale.

Chiar dacă este o pauză în campionat, jucătorii de la Pandurii trag tare, antrenorul Pustai declarând că pentru a trece cu bine și peste ultimele încercări, echipa mai are nevoie de pregătire fizică în această perioadă: „Este o perioadă destul de grea pentru că mai trebuie lucrat la pregătirea fizică pentru că vin 6 meciuri din 3 în 3 zile. Vedem ce va fi şi cu barajul, poate aflăm când se va termina acest tur prelungit. Ne dorim să terminăm în primele 5 locuri şi depinde foarte mult încheierea anului de jocul de la Corona. Și jocul cu Dinamo este important pentru că este încă un pas spre un obiectiv. Ne dorim să ajungem în semifinale pentru că prin cupă se poate ajunge mai repede în Europa, nu tragi un campionat întreg”, a mai declarat Cristi Pustai.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.