RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Minerul Motru, în focul debutului de campionat

/ 6 septembrie 2013

Minerul Motru are programată reîntâlnirea cu liga secundă. După o pauză de șapte ani. Tehnicianul care a realizat promovarea, Ștefan Nanu, privește încrezător spre sezonul care bate la ușă, asta chiar dacă nu a avut parte de o campanie de achiziții la cotele pe care le-ar fi dorit.

IMG_2205Văduviți vreme de șapte ani de fotbalul din eșalonul secund și chiar cu temeri de a se afunda la județ, Minerul Motru a renăscut în ultima vreme și, sub bagheta lui Fane Nanu, a reușit să revină în prim plan promovând în această vară. Fără a avea o campanie de achiziții pompoasă, motrenii speră să facă față nivelului ligii secunde: „Mergem înainte cu jucători de liga a 3-a, jucători fără un palmares bogat. Doar Trifu are ani buni jucați la liga a II-a, în rest sunt jucători fără experiență la acest nivel, dar cun un potențial bun. Totuși, eu sunt încrezător și, dacă-mi vor asculta sfaturile, vom face un sezon bun”, a declarat Fane Nanu.

Reîntâlnirea cu liga secundă le dă motrenilor un prim adversar de calibru, la Motru primind vizita unei echipe cu ștate vechi în primul eșalon, CS Mioveni: „Urmează redebutul după șapte ani în liga a 2-a și o facem cu o echipă cu un palmares frumos, cu experiență în Liga 1. Noi ne jucăm șansele și sperăm să ne apropiem victoria. Pentru noi va fi foarte important să ne câștigăm meciurile de pe teren propriu”, a mai spus tehnicianul echipei motrene.

 9

Jucători noi a adus Minerul Motru în această vară pentru a se întări după promovarea în liga secundă

Lotul Minerului Motru:
Portari: D. Popescu, C-tin. Popescu, Trică
Fundași: Iclănzan, Trașcă, Dicu, David, Nueleanu, M. Laurențiu, Neacșu, C. Laurențiu
Mijlocași: Chirea, Ștefan, Hanu, Stoenac, Rada, Stanciu, Șoo, Speroni, Poenaru, Stănescu, Unguru
Atacanți: Buciuman, Răduca, Trifu, Cernica.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.