RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Alex Vlad:„Nu ştiu dacă e neapărat un vis, ci pură realitate”

/ 11 iulie 2013

A venit timpul ca un alt pandur să facă pasul către un campionat puternic din străinătate. Aşa cum v-a obişnuit deja, Sport în Gorj ia „pulsul” fiecărui transfer, iar subiectul este acum fundaşul Alexandru Vlad. Tânărul jucător, în vârstă de 23 de ani, ne dezvăluie ce înseamnă acest mare al pas al carierei sale.

vlad2Reporter: Cât de mult te aşteptai la un asemenea transfer?
Alex Vlad: Adevărul e că nu mă aşteptam foarte tare pentru că totul a venit repede, am aflat într-o zi şi apoi la fel de repede s-au rezolvat şi actele. Vizita medicală a fost ulterior doar o formalitate. Probabil că se mai vorbise înainte de asta, ceva vreme, între club şi impresar, dar eu sincer chiar nu ştiam. Doar agentul meu era la curent cu totul.

Rep.: E un vis devenit realitate după doar doi ani în care ai făcut saltul din Liga a 2-a până la un transfer într-un campionat puternic din străinătate?
A.V.: Sigur e un pas mare pentru mine. Şi important. De aceea poate mă bucur aşa de mult că am reuşit acest transfer. Nici nu ştiu dacă e neapărat un vis, ci pură realitate.

Rep.: Cui datorezi acest salt extraodinar pe care l-ai făcut? În afară de tine, bineînţeles…
A.V.: Fiecare a avut contribuţia lui. Dar cred că datorez totul mai multor persoane. Primului meu antrenor de la Sighet şi apoi de la Şcoala Ardealul, adică domnul Georgescu. După aceea, domnului Grigoraş, care mi-a dat şansa şi încrederea să joc, să ajung la acest nivel. Ţin însă, a le mulţumi tuturor antrenorilor mei, care au contribuit mai mult sau mai puţin la ceea ce sunt eu azi.

Rep.: Până unde poate continua acest vis al tău?
A.V.: Nu ştiu ce să zic… Deocadată sunt fericit de transferul în sine. Sper să demonstrez acestor oameni de la Dnipro că nu s-au înşelat cu mine şi să le răsplătesc încrederea care mi-au acordat-o.

Rep.: Ai încercat deja să te consulţi cu românii care cunosc bine fotbalul din Ucraina?
A.V.: Nu am reuşit încă să vorbesc cu nimeni. Dar atunci când voi avea ocazia, cu siguranţă că le voi cere sfatul. Doar e în interesul meu să aflu cât mai multe care să mă ajute să mă adaptez. La fel cum a fost şi pentru ei, e şi pentru mine o premieră acum. Ideea e că sper să joc cât mai mult. Deşi, sunt conştient că o să fie greu, am văzut deja un jucător foarte bun pe postul meu. Ce pot să fac eu acum, decât să mă lupt pentru un loc?

Rep.: Ai luat contact şi cu naţionala. Te aştepţi ca transferul tău să-ţi aducă şi mai multe selecţii?
A.V.: Orice jucător îşi doreşte acest lucru, deci şi eu. Dar asta depinde numai de mine. Dacă voi juca bine la echipa de club, cu siguranţă voi ajunge şi la naţională. Transferul la Dnipro e însă, o rampă de lansare destul de bună…

Rep.: E o pierdere Alexandru Vlad pentru Pandurii?
A.V.: Nu cred. Pentru că s-a demonstrat deja că orice jucător care a plecat de la Pandurii şi-a găsit după aceea şi înlocuitor. Iar Pandurii nu stă într-un singur jucător.

Rep.: Cum priveşti apropiata aventură europeană a pandurilor?
A.V.: E un mare succes, o premieră. Am vorbit cu băieţii şi toți spun că vor să meargă cât mai departe. E clar că va fi mai greu, nu există experienţă, dar s-au mai întâmplat şi minuni. Atâta timp cât crezi în şansa ta. De turul 2 cred că o să treacă, vedem ce va fi în următoarea fază.

Rep.: Crezi că va face Pandurii faţă cu brio şi următorului sezon al Ligii 1 sau performanţa obţinută deja poate fi foarte greu egalată?
A.V.: Oricum, a fost un an foarte bun. Dar sper că şi la anul să fie la fel de bine. Orice este posibil, depinde de cum se va gestiona acest moment, de câţi vor mai pleca, de ce se va aduce în locul lor, de ce se va vrea în continuare la echipă.

Rep.: Ce le transmiţi acum, fanilor din Târgu Jiu, dar şi foştilor colegi?
A.V.: Să fie în continuare aproape de echipă, mai ales acum, când este nevoie să vină cât mai mulţi la stadion. Pentru că băieţii au nevoie de suportul lor. Foştilor colegi le doresc multă baftă şi să ştie că le voi ţine pumnii strânşi, chiar dacă o să fiu acum în Ucraina.

vlad2„Dacă pune şi forţă, poate fi peste Raţ. În 2-3 ani poate ajunge şi Alex într-un campionat din vest”
Mihai Georgescu, antrenor la Şcoala Ardealul

Visează la un joc Pandurii – Dnepr, în Europa

Aşa cum Alexandru Maxim mărturisea după transferul său la VfB Stuttgart că şi-ar dori o confruntare între Pandurii şi actuala sa echipă, la fel şi ultimul transferat în străinătate, Alexandru Vlad, visează la o dispută de acest gen cu Dnipro, în cupele europene. Vlad recunoaşte că va ţine cu echipa ucraineană. Cel puţin înaintea jocului: „Ar fi într-adevăr un alt vis frumos să-ţi întâlneşti fosta echipă în viitor, în cupele europene. Însă, e clar că îmi voi face treaba cât pot de bine, doar sunt jucător profesionist. Bineînţeles că aş avea ceva emoţii, dar sunt deja în lumea fotbalului mare şi voi trece peste. În orice caz, le-aş ura baftă după acel joc. Înainte, probabil, le-aş spune că cel mai bun să câştige”, mărturiseşte Alexandru Vlad.

www.sportingorj.ro

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.