RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Fotbalul, pus la capitolul „și altele”

/ 30 iunie 2013

În vreme ce la nivelul Barcelonei, Realului sau al celor două echipe ale Manchesterului încă se mai învârt bani mulți, iar salariile sau sumele de transfer se scriu cu multe zerouri, restul fotbalului mondial pare a se apropia de colaps. Pentru că societatea este și ea într-un moment de răscruce.

Dacă brazilianul de rând a ajuns la capătul răbdării și a ieșit în stradă pentru pune fotbalul în coada listei preferințelor sale, este clar că lumea pe care o știam noi nu mai există, iar tot ce avem în jurul nostru trebuie pus pe alte coordonate.

Dacă la CFR Cluj, văzută până acum drept una dintre puținele echipe din România cu profituri mari făcute de patron de pe urma fotbalului, s-a vorbit despre o posibilă renunțare a lui Paszkany, este clar că nu iese fum fără foc. Mai ales că și acolo au existat momente în care jucătorii au răbufnit acuzând întârzieri la plata salariilor și chiriilor.

Nici la Pandurii lucrurile nu sunt deloc la locul lor. Echipa managerială se străduiește să ofere o fațadă frumoasă, însă înăuntru mărul e putred. Eforturile depuse în cel mai performant an al clubului, dar și războiul deschis purtat de Condescu și Ciurel în minerit și energie, cu tranșeele mutate pe gazonul verde au secătuit echipa gorjeană, iar viitorul este gri închis la această oră.

În lumina a ceea ce vedem că se întâmplă în jurul fotbalului, oriunde s-ar juca el, frica cea mare este aceea ca Pandurii să nu aibă parte de soarta Urziceniului, iar frica cea mică este aceea ca gorjenii să nu apuce pe drumul Reșiței. Dau acest ultim exemplu pentru că, recent, am avut ocazia să calc pe un teren încărcat de istorie fotbalistică, al unei echipe ce câștiga Cupa României în urmă cu mulți ani, care l-a dat fotbalului pe Cristi Chivu, dar care se zbate acum în anonimatul și mediocritatea ligii a treia.

Nu-mi rămâne decât să sper că Pandurii va găsi forța de a gestiona în favoarea sa un moment cheie din istoria sa. Unul în care n-a avut puterea de a se bucura de performanța reușită tocmai din cauza problemelor ce le înnegurează viitorul.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.