RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari, viitor incert

/ 16 iunie 2013

După ce sezonul recent încheiat a fost cel mai bun din istoria clubului, Jiul Rovinari terminând pe locul secund în seria a IV-a din Liga 3-a, echipa rovinăreană nu are încă un viitor pe măsura trecutului.

IMG_9205            Antrenorul de care sunt legate performanțele Jiului, Cătălin Trofin, și-a terminat contractul cu gruparea rovinăreană: „Mi-a expirat contractul, nu știu încă ce voi face, aștept să văd care va fi decizia conducerii. În cazul în care voi continua la Jiul Rovinari, mi-am schițat programul de pregătire. Pe 1 iulie îi voi chema pe jucători pentru a discuta cu ei, iar pe 8 iulie vom începe antrenamentele. În partea a doua a lunii iulie, după data de 20, m-am gândit la un cantonament, campionatul fiind programat, din câte știu, a începe pe 16 august, cu 4 serii a câte 18 echipe”, a declarat tehnicianul rovinărean. Acesta spune că a discutat cu primarul și urmează să mai aibă discuții și în această săptămână pentru a vedea care este situația și viitorul echipei.

Jiul Rovinari a reușit un parcurs foarte bun în campionatul trecut grație antrenorului Trofin și a unui grup bine sudat, format în anii petrecuți aproape în aceeași formulă în liga a 3-a. Tocmai acest atu este acum pe cale să-l piardă Jiul, când aproape toți jucătorii își încheie înțelegerile cu gruparea din Rovinari: „Popescu, Trașcă, Neacșu, Turieanu, Ahrițculesei, Cîrciumaru, Lăcătușu, Șoșoi, Davițoiu sunt la final de contract. Aproape întreaga echipă… Dintre cei pe care i-am folosit meci de meci, doar Zamfir și Tudorache mai au contract, în afara tinerilor pe care îi avem de la echipa de juniori”, atenționează Trofin. Dacă Jiul își va pierde jucătorii reprezentativi, Trofin crede că echipa va avea de făcut față unui efort financiar mai mare: „În noul format, va fi mult mai greu din punct de vedere financiar. Fotbaliști ar fi destul de mulți, fiind vorba de o comasare, mulți urmând a-și căuta echipe în perioada viitoare. Fotbaliștii vor avea însă mult de suferit din cauza incertitudinii ce planează în fotbalul românesc”, a concluzionat antrenorul Jiului.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • Un cunoscator spune:

    Păcat de echipa frumoasa creată de Boby Trofin deoarece acest club a rezistat in ultimile luni numai datorită lui si lui Ion Litoiu . Dacă ei 2 Nu mai vroiau sa stea clubul practic nu mai exista.si orașul ce le face lor 2 ?îl lăsa fără serviciu si poate …zic poate înscriu echipa la liga 4 k ASA le place unora județul !!!!PACAT(scris cu litere mari)!!!!

  • popica spune:

    interesant , lasa sa bage bani primaria in alte „sporturi” festivale si alte prosti dar fotbalul sa-l lase de izbeliste . Oricum nu conteaza prea mult ptr ei

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.