RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Mingote: „Acum trebuie să privim la viitor”

/ 3 aprilie 2013

Portarul portughez Pedro Mingote crede că eșecul din Giulești trebuie lăsat în urmă, iar de acum trebuie ca toată lumea să se concentreze pe partidele care urmează, cele cu Petrolul, CFR și Dinamo.

mingote coimbra Lusitanul nu consideră că echipa se află într-o situație dificilă: „Depindem doar de noi, suntem pe locul 3. Dacă depindeam de alte echipe atunci era o situaţie grea. La fotbal, după ce pierzi, faci analiză, vezi unde ai greşit şi mergi mai departe. Acum trebuie să privim la viitor şi să uităm meciul cu Rapid”, a declarat Mingote. Acesta a explicat că ședința de analiză, la care a participat și președintele Marin Condescu, a fost una destul de liniștită: „A fost o analiză normală după fiecare joc, să vezi ce ai greşit, ce ai făcut bine, şi ce e mai important să învăţăm din greşeli şi să nu le repetăm. Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să câştigăm meciurile, să îndeplinim obiectivele. Depindem de următoarele jocuri care sunt foarte importante. Vrem să câştigăm sâmbătă. Domnul Condescu ne-a încurajat să câştigăm următorul meci”, a mai declarat Pedro Mingote.

 www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • gabi spune:

    Tu ,trebuie sa fii cu picioarele pe pamant si sa nu mai stai ca papagalul in poarta si la orice sut ce trece la o palma de tine sa iei gol…Si nu-ti mai face creasta aia cu gel in cap ca sa pari mai inalt ca nu esti…

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.