RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Atenție, lovim cu cuvinte!

/ 26 martie 2013

Neamțule, întoarce obrazul să-ți aplicăm niște cuvinte! Supărat nevoie mare că succesul unui elev i-a fost pus, chipurile, în umbră de adevărul că acesta nu s-a prezentat la meciul din semifinala Cupei României la box de la Bacău, lucru pe care ar trebui să-l explice cum se cuvine, antrenorul Doru Neamțu a ales să aplice o corecție fizică colegului meu, Cristi Peptan.

sigla SG pe alb-albastru

Cu siguranță, nu curajul l-a împins să facă acest gest golănesc. Nu! Curajul îl au doar boxerii adevărați, care-și încrucișează bărbătește mănușile-n ring și-și strâng apoi mâinile la final și pentru care, în continuare, am tot respectul. Pentru Doru Neamțu impulsul vine doar din tupeu și, probabil, din fluide. Posibil cu multe grade. Din păcate, individul crede că tupeul îl poate scoate din anonimat, acolo unde îi este locul și acolo unde va reveni în curând. Pentru că nu vom lăsa ca mojicia sa să rămână nepedepsită. Așa cum sperăm ca și conducerea clubului CS Pandurii Târgu Jiu să nu tolereze astfel de manifestări ale unuia care se crede mare antrenor. Pentru că palma dată nu a fost doar pe obrazul colegului meu, ci și pe blazonul clubului. De aceea, public, îi cer directorului Mihai Prunariu să ia cea mai drastică măsură în ceea ce-l privește pe individ. Asta până nu va trece să-și facă propria dreptate și la club, tot cu palma. Consider că personajul a dat tot ce avea de dat clubului. Chiar și boxului, de vreme ce nici măcar n-a avut bărbăția de a strânge pumnul și a dat, pe ascuns, mișelește, cu palma.

Și, pentru că pe lângă palmă ai aruncat și cuvinte de amenințare, te întreb, Neamțule, voi fi următorul pe lista ta? Te anunț că nu mi-e frică. Și știi de ce? Pentru că ești mic. Mic de tot. Și nu mă refer deloc la înălțime. Ești cu adevărat mărunt. De fapt, nici nu te vezi! Întreabă-l pe GOOGLE! Ești un nimeni!

P.S.: Acum mai puțin de două săptămâni personajul se milogea pentru mai multe ziare „Sport în Gorj” pe care să le primească gratis. Că, deh, merită și ei, antrenorii! Săptămâna asta vom rupe din tiraj un număr de ziare pentru a i le face cadou individului. Să citească și să pălmuiască. Mă îndoiesc că ar mai putea învăța ceva.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.