RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii îi propun lui Nistor un nou contract din 2014 până în 2016

/ 21 martie 2013

Pandurii dorește prelungirea contractului lui Dan Nistor din 2014 până în 2016, susține președintele executiv al gorjenilor, Eugen Pîrvulescu.

nistor cu sportulOficialii gorjeni spun că mijlocașul Dan Nistor are contract cu Pandurii încă un an și jumătate, că nu se pune problema ca el să plece și chiar se dorește păstrarea sa și după 2014, cu un contract mărit: „Eu am discutat cu Dan. El este sub contract cu noi până la 30 iunie 2014. Probabil va putea să joace într-un viitor la Steaua, chiar şi acum… E posibil orice. Dar ca să meargă la Steaua, sau la orice alt club, trebuie mai întâi să negocieze cu noi. Până la urmă mai e mult până la perioada de transferuri din vară, mai e cale lungă, iar gândurile noastre şi ale lui Nistor sunt doar la fotbal. Toţi ne dorim să ne calificăm în cupele europene. Nu ştiu de unde au apărut aceste zvonuri. Eu i-am propus prelungirea înţelegerii până în 2016, suntem în stadiul negocierilor. Cred că ne vom înţelege şi cu el şi cu impresarul şi o să semneze. Cu un salariu mai mare bineînţeles. Chiar merită, şi-a făcut treaba aici, este un jucător important pentru noi şi un jucător de caracter”, a declarat Eugen Pîrvulescu.

Președintele executiv al Pandurilor spune că și Dan Nistor poate pleca de la echipa gorjeană, așa cum s-a întâmplat și cu alți jucători, însă doar pentru un preț corect: „Dacă ar fi să-l vindem, va fi un preţ cu multe zerouri. Un milion de euro e bine, dar doar dacă mai punem ceva peste. Glumesc… Nu ne-am gândit niciodată la vânzarea lui Nistor. Când o să vină o ofertă, o vom analiza. Vom proceda cu el la fel cum am procedat şi cu ceilalţi jucători”, a mai spus Pîrvulescu.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!

6 Comentarii până acum

  • dan spune:

    DAR PANA ACUM CE AI PAZIT PARVULESCULE……
    daca ai ochi pt fotbalisti il prelungesti cand trebuie,nu acum….este deja tarziu

    • gorj spune:

      pirvulescu trateaza aducerea lu Markovic asa ca lasa-l pe dl presdinte in pace, iar singurul care pleaca este viera care are pretentii exagerate nistor va ramane!!!!!!

    • albert spune:

      Dane , tata , Nistor mai are un an si jumatate de contract….dupa mintea ta , cu cat timp inainte de expirarea contractului ar trebui sa-i propuna prelungirea ?!

      • dan spune:

        banuiesc ca tot atunci cand i- propus si lui viera.Iar ca bonus poate fi capitan de echipa pana in decembrie cand va semna cu steaua.Intrebarea este: tu ce ai face in locul lui cand te ademenesc cu 200.000 euro ? sti raspunsul dar nu-l spui….

        • albert spune:

          Pai e la mintea cocosului ca m-as duce la bani mai multi….dar nu vad de ce e de vina conducerea clubului in cazul asta…in cazul in care nu semneaza prelungirea la pana la vara , o sa il vanda ca sa nu plece gratis…asa fac toate echipele…nu vad de ce va agitati atat…

  • gabi spune:

    Sedeti blanzi!Nistor nu va semna cu Pandurii prelungirea contractului, ptr ca MM i-a suflat in ureche !Nistor primeste bani (in locul clubului) si ajunge la Steaua!Halal conducere!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.