Energia a reușit să revină spectaculos în meciul de pe teren propriu contra celor de la CSM București și s-a impus cu 86-84 (20-23, 20-22, 26-25, 20-14) după ce a anulat un avantaj de 15 puncte avut de bucureșteni.
Darby a făcut un meci foarte bun, victoria Energiei fiind obținută îndeosebi grație reacției americanului din sfertul al treilea, când a marcat 16 puncte, un sfert început dezastruos de echipa gorjeană, care ajunsese să fie condusă cu 43-58. Louis Darby a strâns 29 de puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții și un capac, performanțe ce i-au adus un indice de eficiență de 36 și un nou doble-double.
Partida a fost extrem de disputată, Energia a fost nevoită să vină mereu din spate și, după ce a ratat câteva momente favorabile, la scorul de 73-80 a reușit un parțial de 11-0 și a preluat conducerea cu două minute înainte de final. Dacă în acest campionat au fost multe partide în care finalul a adus înfrângeri, de această dată suporterii Energiei au avut mai mult noroc și au avut ocazia de a se bucura la finalul întâlnirii pentru un succes al favoriților.
Energia Rovinari – CSM București 86-84 (20-23, 20-22, 26-25, 20-14)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Janjusevic (3), Deconescu, Gliga, Darby (29), Roșu (3), Lăpuște, Steffel (11), Mocanu, Wisseh (23), Kennerly (11), Nikolic (6), Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
CSM: Martinic (25), Morris (8), Șanta (6), Shepherd (25), Fometescu (3), Căruțașu (6), Stephen Sir (9), Stănescu, Patterson (2). Antrenor: Hristu Șapera.
Arbitri: Fabiana Martinescu, Alin Faur, Șerban Rasoga.
www.sportingorj.ro
Bravo baietii !
Si de-acum sper sa nu mai comenteze despre baschet Cristi Peptan. Sa comenteze la sportul,, curling”, daca ii face placere !
Si nici sa mai auzim injuraturi de morti,cu atat mai mult in prezenta copiilor !!!Ei saracii ce vina au?Sa-i lasam sa se odihneasca in pace si sa nu-i mai implicam in mizeriile lumesti!Mai presus de toate sa ramana in suflete…ENERGIA !!!
unde esti isare sa dai comment de pe 10 nume?