RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Minerul Motru, din nou lider în Seria a IV-a!!!

/ 17 decembrie 2012

Minerul Motru a primit o veste bună înaintea sărbătorilor de iarnă. Echipa motreană a devenit liderul seriei a IV-a după ce Federația Română de Fotbal a aplicat, prin Comisia de Disciplină, mai multe sancțiuni.

Astfel, Flacăra Făget a fost sancționată cu 4 puncte, la fel ca și Autocatania Caransebeș, iar CS Vladimirescu a pierdut 2 puncte din zestrea avută. În urma acestor depunctări, Minerul Motru a preluat șefia grupei, cu 21 de puncte, unul mai mult decât Millenium Giarmata. Jiul Rovinari, Pandurii II și Minerul Mătăsari, în această ordine, ocupă locurile 4,5 și 6.

Fane Nanu, aflat în vacanță în Suedia, a aflat de la Sport în Gorj vestea că echipa sa a revenit pe primul loc în serie, dar spune că această depunctare nu schimbă prea mult datele promovării: „Noi nu ne bucurăm de răul altora. Dacă vrem să promovăm, noi trebuie să ne facem echipă bună. Oricum, sperăm ca, dacă tot am revenit pe primul loc, să nu mai coborâm de acolo până la final, însă asta depinde numai și numai de noi”, a declarat antrenorul celor de la Minerul Motru.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.